Aproape nimeni nu a citit CISPA (Actul de transfer si protectie a datelor confidentiale in mediul virtual) înainte ca legea să treacă în mare grabă prin Camera Reprezentanţilor din SUA la sfârşitul lunii aprilie şi să fie apoi trimisă Senatului. CISPA este succesoarea SOPA, legea anti-piraterie care a fost învinsă după protestul zgomotos al cetăţenilor şi al companiilor de Internet. SOPA, încadrată de susţinătorii ei ca formă de protecţie a industriei de divertisment americane împotriva furtului, ar fi încătuşat deopotrivă furnizorii şi utilizatorii şi ar înăsprit legislaţia copyright-ului în lume, din Canada şi Marea Britanie până în Israel şi Australia.
Acum, cu CISPA, limitarea libertăţilor pe Internet apare sub forma unei legi menite să ia în vizor terorismul virtual, care le provoacă coşmaruri tuturor antreprenorilor şi companiilor de pe Internet. Şi, totuşi, de această dată, companiile importante din domeniul Internetului şi tehnologiilor, printre care şi Facebook şi Microsoft, au sprijinit legea, plecând de la premisa că ar crea un set de proceduri clare pentru tipurile de informaţii accesibile guvernului. Microsoft, cel puţin, şi-a retras sprijinul prea târziu, după ce a recunoscut că legea ar permite guvernului Statelor Unite să forţeze orice companie din domeniul IT să-i furnizeze informaţii despre activitatea online a utilizatorilor săi.
Dar legea este mult mai alarmantă: de exemplu, „şeful unui departament sau al unei agenţii a Guvernului Federal care este ţinta unei ameninţări virtuale va oferi informaţii Centrului Naţional de Securitate Virtuală din cadrul Departamentului de Securitate Internă”. Până la urmă, nici nu este nevoie de o ameninţare reală. Şi „ameninţare informatică” este definit atât de vag, încât poate însemna orice.
„Fără a aduce atingere nici unei alte dispoziţii legale”, guvernul se poate baza pe „sistemele de securitate virtuală pentru a identifica şi obţine informaţia virtuală care reprezintă o ameninţare”.
Conceptul vag al „informaţiei virtuale care constituie o ameninţare” nu numai că dă mână liberă Departamentului de Securitate Internă să ancheteze pe cine doreşte. Dar incluzând informaţia care are legătură cu „vulnerabilitatea unui sistem sau a unei reţele a guvernului sau a unei entităţi private” şi „furtul sau însuşirea informaţiei private sau guvernamentale, proprietăţii intelectuale sau informaţiilor cu caracter personal care ajută la identitficarea persoanei”, legea pare să ţintească informatorii şi pe cei care permit scurgerea de informaţii şi ameninţă jurnalismul de investigaţie.
Site-ul respectat în domeniul tehnologiei Internet, Techdirt, a calificat legea drept „o nebunie”: „În definitiv, CISPA nu mai poate fi numită o lege a securităţii virtuale. Guvernul ar trebui să poată căuta informaţia… în scopul investigării cetăţenilor americani cu imunitate, dar protejând intimitatea, cât timp (cineva) poate pretinde că o altă persoană a săvârşit o crimă de încălcare a securităţii virtuale”.
Departamentul pentru Securitate Internă poate arunca o privire prin datele transmise online fără nici un fel de constrângere, indiferent de ce găseşte acolo. Şi, în această logică, oamenii de afaceri care cred că această lege ia în vizor teroriştii – sau, cel mult, activiştii şi documentariştii care se vor putea mişca mai greu – ar trebui să fie atenţi ce-şi doresc. Într-adevăr, pentru că definiţia terorismului virtual este atât de largă şi de subiectivă, încât afaceriştii americani care împing în faţa CISPA se supun riscului ca Departamentul de Securitate Internă să le cerceteze în amănunt viaţa personală, să le vadă tranzacţiile bancare şi să se amestece în convorbirile lor.
Iar legea va permite Departamentului de Securitate Internă să deţină controlul asupra vieţii personale şi bancare a oricui face afaceri în Statele Unite sau cu companii americane – o putere pe care guvernul SUA a încercat să şi-o aroge atunci când a cerut o citaţie pentru parlamentara islandeză Birgitta Jonsdottir, prin care să îi supravegheze tranzacţiile bancare.
Orice om are secrete: aventuri amoroase, probleme cu abuzul de substanţe, probleme de sănătate, preferinţe sexuale neortodoxe sau discuţii dubioase cu contabilii. Într-o societate civilă puternică, aceste probleme personale rămân private. Într-o societate în care se practică supravegherea, ele devin pârghii prin care poţi condiţiona oamenii să facă ce vrei tu. Mi-e teamă de efectele unei supravegheri domestice exercitate fără nici un fel de constrângeri: am lucrat la două campanii electorale prezidenţiale în America şi am văzut la prima mână tacticile standard folosite în politica de vârf: non-violente, însă inspirate de mafie. Nimeni nu se sfia să angajeze persoane particulare care se ocupă cu supravegherea persoanelor şi nici să amplaseze microfoane la contracandidaţi. Organizatorii de campanii nu s-au sfiit niciodată să trimită spioni în tabăra adversă – studenţi în practică, personal administrativ sau chiar amanţi – şi oamenii devotaţi petreceau ore întregi răsfoind înregistrările personale ale opoziţiei, în căutare de informaţii. Rezultatele erau folosite în spatele uşilor închise pentru a-şi bate joc de ei, pentru a-i intimida sau a-i strânge cu uşa.
Multe din aceste scandaluri n-au văzut niciodată lumina zilei; scopul lor era exercitarea unor presiuni, nu divulgarea lor în public. CISPA i-ar da aceeaşi putere Departamentului de Securitate Internă. Poate că marii oameni de afaceri americani cred că sunt imuni, dar felul în care legea defineşte „ameninţarea” este atât de vag – nu se face diferenţa între o ameninţare la adresa Internetului şi un alt tip de ameninţare, chiar şi metaforica exprimare „ameninţare a Internetului” – încât Departamentul de Securitate Internă ar putea să nu scape din ochi pe oricine care enervează într-un colţ pe altcineva.
Dacă CISPA intră în vigoare, alături de recent aprobata Lege pentru Autorizarea Apărării Naţionale (NDAA) – care împuterniceşte guvernul să reţină orice cetăţean american pentru orice pe o perioadă nelimitată de timp – libertăţile civile vor fi ameninţate într-un mod pe care nici o democraţie nu ar trebui să-l tolereze. Şi pentru că libertatea atât de mare a Internetului provine din libertatea de expresie care, până de curând, a caracterizat Statele Unite, adoptarea CISPA trage semnale de alarmă în întreaga lume.
Vestea bună este că preşedintele Obama a promis că se va împotrivi adoptării CISPA. Vestea proastă este că aşa a promis că va face şi în cazul NDAA şi şi-a încălcat deja promisiunea.
Naomi Wolf este o activistă politică şi un critic social. Cea mai recentă carte a sa este „Give me liberty: a handbook for American revolutionaries” (Daţi-mi libertate: Manual pentru revoluţionarii americani”).
Copyright: Project Syndicate, 2012. www.project-syndicate.org
