19 C
București
luni, 23 septembrie 2024
AcasăSpecialPoli Timişoara, 90 de ani

Poli Timişoara, 90 de ani

Suporterii, oficialii şi jucătorii actualei Politehnica Timişoara au sărbătorit, duminică, împlinirea a 90 de ani de existenţă. În primăvară, alb-violeţii sperau să celebreze această aniversare prin expunerea titlului de campioană în noul magazin al clubului ce s-a deschis chiar duminică.

Nici nu se gândeau, însă, că vor bea un pahar de şampanie cu speranţa că împlinirea a 91 de ani îi va prinde, din nou, în prima ligă sau că patronul Marian Iancu se va lupta pentru a scăpa de o condamnare la 10 ani de închisoare. Noul magazin oficial al clubului, „Viola Joma”, s-a deschis în prezenţa oficialilor echipei şi a câtorva suporteri, care au putut cumpăra inclusiv echipamentul de joc pe care echipa lor favorită l-a folosit la primul meci din 1921.

„La mulţi ani, Poli!”

Sărbătoarea bănăţeană s-ar putea încheia joi, atunci când Poli va forţa calificarea în semifinalele Cupei României contra celor de la Gaz Metan Mediaş, pe teren propriu. „Mă bucur împreună cu voi, comunitatea alb-violetă, pentru cei 90 de ani de la înfiinţarea Politehnicii Timişoara. Fiţi mândri de ceea ce aţi realizat, voi şi cei dinaintea voastră, pentru că viitorul acestui club, aşa cum cred eu, vă va aparţine. La mulţi ani, Politehnica Timişoara! La mulţi ani, suporteri alb-violeţi!”, a declarat încă principalul finanţator al echipei, Marian Iancu.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

3 avantaje ale ghiozdanelor Herlitz pentru copilul tău 

Descoperă trei motive care plasează ghiozdanele Herlitz în topul alegerilor părinților atunci când vine vorba de confortul și sănătatea copiilor lor! Află de ce astfel...

Crimă urmată de sinucidere într-o comună din județul Vâlcea

O crimă tragică a avut loc în localitatea Păușești-Măglași, județul Vâlcea, unde un bărbat de 39 de ani și-a ucis cu brutalitate cumnata. Incidentul...

Topor vechi de 4.000 de ani găsit de către miner din Gorj, la prima căutare cu detectorul de metale

Un topor vechi de aproximativ 4.000 de ani, din clasa „Tezaur“, a fost descoperit în comuna gorjeană Cătunele, într-o pădure din satul Lupoaia. Piesa este...
Ultima oră
Pe aceeași temă