5.7 C
București
marți, 28 ianuarie 2025
AcasăSpecialPoli a murit, trăiască Poli

Poli a murit, trăiască Poli

Una dintre echipele de tradiţie ale fotbalului românesc, Politehnica Timişoara, este aproape să sufere o a doua operaţie de identitate. Din trupa care aducea pe Real Madrid în Banat s-a ales praful undeva prin liga a IV-a din Bucureşti, iar echipa hibrid care a reintrat în inimile fanilor bănăţeni este foarte aproape să devină, la rândul ei, istorie.

Cum actuala Poli Timişoara este plină de datorii, aproape desfiinţată şi nimeni nu se înghesuie să o preia de la Marian Iancu, autorităţile locale şi judeţene au căutat varianta cea mai profitabilă pentru ca Timişoara să aibă din nou o echipă fanion. AS Recaş tocmai ce a promovat în a doua ligă, iar administraţia timişeană vrea, astfel, să investească în echipa din oraşul vinului, căreia îi va pune numele tot Poli Timişoara.

Chiar dacă, la prima vedere, totul pare ilegal, mai ales că actuala Poli are datorii de peste şapte milioane de euro, iar în urma respectivei mutări autorităţile nu vor prelua şi problemele financiare, Marian Iancu a dat asigurări că totul poate fi făcut în temeiul legal. „Orice nouă entitate legal constituită, societate comercială sau asociaţie non-profit, se va putea numi Politehnica Timişoara, va putea să beneficieze de palmares, culori şi traditie şi nu va răspunde în solidar cu actualul club de fotbal, Politehnica Timişoara (fosta FC Timişoara). Singura condiţie ce se impune este atragerea ca acţionar şi/sau membru fondator  a ASFC Politehnica Timişoara, proprietara de drept a acestora, aşa cum au stabilit Tribunalul Arbitral de la Lausanne (ca şi hotărâre sportivă), cât şi justiţia română”, a clarificat situaţia Iancu, printr-un comunicat postat pe site-ul echipei timişorene.  

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Rusia explică într-un manual școlar că a fost „forțată” să trimită trupe în Ucraina

Un manual școlar care aseamănă războiul din Ucraina cu lupta dusă de sovietici împotriva naziștilor și afirmă că Rusia a fost „forțată” să trimită...

Doi localnici din Harkov, condamnați pentru spionaj în favoarea Rusiei

Doi locuitori din regiunea Harkov, în estul Ucrainei, au fost condamnați la pedepse grele cu închisoarea pentru spionaj în beneficiul Rusiei, au anunțat luni...

Donald Trump a discutat cu premierul indian, Narendra Modi, despre arme și comerț

Donald Trump a apreciat, într-o convorbire telefonică avută luni cu premierul indian Narendra Modi, că este 'important ca India să-și sporească achizițiile de echipament...
Ultima oră
Pe aceeași temă