Poezie urbana

A fost odata ca-n povesti, A fost ca niciodata, Din rude mari imparatesti, o PREA FRUMOASa fata. si era una la parinti si MANDRa-n toate cele, Cum e FECIOARA intre SFINTI si Luna intre stele. Din umbra falnicelor bolti Ea pasul si-l indreapta Langa fereastra, unde-n colt LUCEAFaRUL asteapta. Privea in zare cum pe mari Rasare si straluce, Pe miscatoarele carari Corabii negre duce. (Se face atmosfera. Mainile intra in buzunare. Cauta, scot monede, bancnote. Statiile se spatializeaza, troleul alearga pe orbita. Pulsiunile violente se resorb. Se urca cu zgomot, apoi se tace, se coboara in liniste, apoi se vorbeste. Povestea merge mai departe.) Cobori in jos Luceafar bland, Alunecand pe-o raza, Patrunde-n casa si in GAND, si viata-mi lumineaza. (…) Iar umbra fetei stravezii E alba ca de ceara – Un MORT frumos cu ochii vii, Ce SCÂNTEIE-n afara. Un cer de stele dedesubt, Deasupra-i cer de stele – Parea un FULGER ne-ntrerupt Ratacitor prin ele. (…) CE-TI PASA TIE, CHIP DE LUT, DAC-OI FI EU SAU ALTUL? TRaAND IN CERCUL VOSTRU STRAMT NOROCUL VA PETRECE, CI EU IN LUMEA MEA MA SIMT NEMURITOR SI RECE. (Aproape de universitate. Tot pe terra? Sarsanalele din mainile oamenilor sunt burdusite cu lumina. Nu ti-e rusine sa porti adidasi de plastic, sa stai cu sireturile desfacute? Nu ti-e rusine sa citesti ALTCEVA – sa bruiezi?) Sa va dea Dumnezeu sanatate, bodaproste. Multumesc, multumesc, bodaproste. ("unu, doi, cincizeci, cincizeci, patru, cinci, ce tare sunt, baga-mi-as, steaua e numai una, o iubeste tooooata lumeaaa").