Este clar că bătălia pentru prezidenţiale va fi decisă de cei 12 milioane de români care nu s-au prezentat la ultimele alegeri, mai exact de acea parte dintre absenţii de acum care îşi vor schimba decizia până în noiembrie. Au înţeles şi partidele de unde poate veni victoria, de aici şi freamătul cu Klaus Iohannis sau Dan Diaconescu. Poate că a venit însă momentul ca în loc să căutăm candidaţi-minune să ne întrebăm simplu: „ce vrem, cu adevărat, de la viitorul preşedinte?” De aici ar trebui să înceapă orice discuţie despre alegerile din noiembrie.
Personal, nu cred că există oameni providenţiali pentru România, aşa cum nu am crezut niciodată că un preşedinte te poate face „să trăieşti bine”. Indiferent ce spun în campania electorală unul sau altul dintre candidaţi, alegerile prezidenţiale nu trebuie câştigate pe baza unor premise false, cum ar fi aceea că, dacă candidatul X câştigă, eu şi familia mea o să ne permitem mai multe concedii pe an, o să avem o maşină mai frumoasă sau o casă mai mare. Astfel de lucruri ţin exclusiv de priceperea, norocul şi munca fiecăruia şi ar fi chiar indecent să cerem unui preşedinte ceea ce e strict treaba noastră.
Ca să fac o paranteză, dacă până la urmă Victor Ponta va candida la prezidenţiale, ne va explica până în decembrie- o face deja- cum a mărit pensiile şi a avut creştere economică de când conduce Guvernul, iar dacă va fi votat preşedinte va face şi mai multe pentru ca oamenii „să trăiască cu adevărat bine”. Cunoaştem cu toţii discursul şi ştim că este o minciună.
Dacă în România se poate încă respira este pentru că facem parte din UE şi din NATO (deci primim fonduri europene, avem instituţii care veghează la cheltuirea acestora şi beneficiem de încrederea investitorilor străini), avem companii profitabile (care plătesc taxe la stat) şi foarte mulţi oameni care muncesc din greu (deci plătesc şi ei taxe la stat).
România se află, în acest moment, într-o poziţie stabilă, într-o comunitate economică puternică şi o alianţă politică sigură, iar de aici ar trebui să plece orice discuţie despre ce trebuie să facă şi cum să arate viitorul preşedinte al ţării. În această situaţie, cred că cel mai bun preşedinte ar fi acela care ar lăsa lucrurile aşa cum sunt , pricipala preocupare fiind aceea de a nu strica ce s-a realizat până acum. Cu alte cuvinte, ar trebui să votăm mai degrabă pe un candidat care… să ne lase, pur şi simplu, în pace.
Deşi sună uşor naiv, se pare că este chiar complicat într-o ţară precum România să găseşti un preşedinte dispus, mai degrabă, să nu facă lucruri decât să le facă.
Pentru că a lăsa lucrurile în pace înseamnă, de pildă, să nu blochezi anchete ale justiţiei, adică să-i laşi pe procurori şi pe judecători să-şi facă treaba. Mai înseamnă să nu promovezi legi doar pentru a-i salva de puşcărie pe colegii de partid.
La fel, poate însemna să nu ceri taxe aberante, doar ca să faci rost de bani pentru clientela de partid, taxe care să încurce economia sau să secătuiască populaţia de resurse.
Să laşi lucrurile în pace înseamnă, de asemenea, să rămâi cu aliaţii externi pe care-i ai în acest moment, să nu joci la două capete sau să stârneşti neîncredere.
Sunt lucruri pe care, din postura de preşedinte, un politician le poate decide singur sau le poate influenţa cu ajutorul oamenilor de încredere şi a partidului care-l susţine.
Pare totuşi mai simplu să laşi lucrurile aşa cum sunt, decât să te apuci să le schimbi. Ar fi adevărat, dacă nu ar fi vorba despre România. Aici, politicienii români au împins până la perfecţiune schimbările de atitudine politică, limbajul dublu şi imprevizibilitatea, deci adevărata provocare ar fi tocmai păstrarea echilibrului câştigat cu greu în ultimii ani. Echilibru care, numai din 2012 până acum, a fost de nenumărate ori pe cale să se rupă şi să ne ducă în urmă cu 20 de ani.
Şi ca să ne întoarcem la cei 12 milioane de votanţi, la care se uită acum cu poftă politicienii noştri, cred că mulţi dintre ei asta aşteaptă. Să fie pur şi simplu lăsaţi în pace, lăsaţi să muncească, să plătească taxe, să ştie că justiţia funcţionează, iar şmecherii politici nu scapă de închisoare, şi că nu riscă să afle într-o dimineaţă că trăiesc, de fapt, în Uniunea Euroasiatică nu în Uniunea Europeană. Un preşedinte care să lase lucrurile în pace. Este vreunul dintre candidaţii vehiculaţi până acum dispus să se angajeze la această treabă dificilă? Grea întrebare…
PS. România liberă a lansat o campanie prin care vă invită să propuneţi candidaţi ai dreptei pentru alegerile prezidenţiale. Cele mai argumentate propuneri vor fi publicate pe site-ul ziarului. Poate, cine ştie, îl vom găsi împreună pe cel care i-ar putea mobiliza la vot pe cei mai mulţi dintre nehotărâţi.
