3.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialPetreceri în lanţ

Petreceri în lanţ

Timp de trei zile, năvodărenii, dar şi turiştii veniţi pe litoralul românesc vor avea ocazia să se distreze la una dintre cele mai populare manifestări de la malul mării, „Zilele oraşului Năvodari”.

Administraţia locală din Năvodari susţine că, deşi suntem în plină criză economică şi deşi au existat destul voci „contra”, pentru ca Năvodariul să fie staţiune turistică, acesta are nevoie de „viaţă”, de distracţii şi petreceri care să atragă turiştii. „Pentru a ajunge staţiune turistică, oraşul trebuie să aibă, săptămânal, evenimente”, crede edilul-şef, Nicolae Matei. Acesta susţine că a găsit o ofertă „de criză” pentru care vor fi cheltuiţi, din bugetul local, vreo 50.000 de lei, contra acestei sume spectacolele urmând a se ţine lanţ. „Suma reprezintă cam 20% din ce se cheltuia în anii anteriori, dar, deşi avem mai puţini bani, nivelul festivalului nu va scădea”, spune primarul Năvodariului. Orga­nizatorii promit „muzică pentru toate gusturile”: de la disco, hip-hop, muzică populară până la manele (Ileana Ciuculete, Vacanţa Mică, Aurelian Temişan, Vali Vijelie, Fabio, Maria Ciobanu etc.). Una dintre marile mulţumiri ale lui Matei este faptul că anul acesta va creşte nivelul cultural al manifestării prin prezenţa Cenaclului Flacăra şi a poetului Adrian Păunescu. Acesta va avea ultima seară la dispoziţie, manifestările încheindu-se cu focuri de artificii.  

Meciuri de fotbal între aleşii locali şi turcii din Gemlik   

La „Zilele oraşului Năvodari” au fost invitaţi şi turcii din oraşul Gemlik, localitate cu care năvodărenii s-au înfrăţit în urmă cu mai mulţi ani. Aceştia vor participa la toate manifestările pregătite de autorităţile locale şi, în plus, vor juca fotbal cu consilierii locali. Se pare că aleşii locali năvodăreni se vor specializa în meciuri de fotbal, deoarece au ­pregătite mai multe astfel de reprize şi cu echipa artiştilor (din care vor face parte, printre alţii, şi Rică Răducanu, Axinte, Garcea, Frankfurt, Aurelian Temişan). Nu vor lipsi meciurile de rugby, box, partidele de table, iar pentru agenţii economici spaţii speciale pentru desfacerea produselor pe toată perioada manifestării în zona Stadionului CS Năvodari. 

Cele mai citite

Klaus Iohannis a votat, dar a refuzat să facă declarații

Elena Lasconi a venit cu prăjituri „fără blat” la secția de votare Președintele Klaus Iohannis a votat la ora 10:00, la Liceul Jean Monnet din...

Studiu: 40% dintre angajații români care lucrează în ture, se confruntă cu epuizare constantă

Un studiu recent realizat de Centrul de Formare Profesională APSAP, preluat de Agerpres, arată că patru din zece angajați români care lucrează în ture,...

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă