Cunoscut ca poet, jurnalist, traducator si animator cultural – folosim sintagma din urma intr-un sens pozitiv –, Peter Sragher ne uimeste acum prin noua sa calitate de artist fotograf. Parterul Sutu are onoarea sa gazduiasca o expozitie prestigioasa, in care ochiul fotografului a fost dublat de sensibilitatea poetului. Peter Sragher nu a ratat prilejul ce i s-a oferit in urma cu trei ani cand, gratie unei burse dobandite in Austria, a putut sa se plimbe mult prin Prater si astfel sa realizeze materialul pentru expozitia de fata.
Lemn viu, lemn rupt, lemn mort
Chiar asa se intituleaza expozitia. Este o titulatura expresiva si in acelasi timp foarte exacta. Proiectul bursei oferite artistului de Asociatia Kulturkontakt se numea Proiect despre lemn si urma sa fie realizat in imensul parc Prater, de la marginile Vienei. Peter Sragher nu s-a lasat pe tanjala si astfel a batut cele 600 de hectare ale parcului, fost domeniu de vanatoare al Habsburgilor, ajungand pana la malurile Dunarii. Fotografiile, asa cum marturiseste el, au fost facute in partea cea mai salbatica a Praterului, si anume in zona Lusthaus, fosta casa de vanatoare imperiala, actualmente restaurant. Astfel, acel loc a devenit pentru el Locul, dandu-si seama ca i se ofera o sansa minunata, aceea de-a cunoaste viata arborilor. Suprafata intinsa l-a pus in fata unor situatii neasteptate. Plimbandu-se ore in sir prin parc, a inteles ca un arbore nu este doar materie lemnoasa si atat. Un arbore privit cu atentie, cu un fel de mistica a atentiei, isi dezvaluie de-a dreptul calitati omenesti. Coaja tulpinei nu este deloc "indiferenta". Ea poate fi calda aidoma unui tesut dermic, tanar, poate fi insa si vesteda, ridata, ca pielea unui om batran. De asemenea, poate fi necrozata. Lemnul, asadar, cunoaste trei faze ale existentei sale. Cele mai impresionante fotografii mi s-au parut acelea care infatiseaza trunchiuri parca atunci rupte din cauza unei furtuni puternice sau despicate de secure. Altele par acoperite de negi sau de tumori misterioase. Asa cum spune artistul, lemnul are multe chipuri, dar nu foloseste nici o strategie, el nu-si pune masti falsificatoare ale sinelui, nu este demagogic, pur si simplu este.
Tocmai aceasta fiinta a lemnului a fost miza urmarita de artist. Astfel, in locul unor acuarele nesemnificative sau al unor lucrari abstractioniste pretins plurisemantice, dar care de fapt nu spun nimic, primim o asemenea splendoare dura a naturii. Arborii fotografiati de artist sunt in general batrani, chiar centenari. Sunt stejari, carpeni si fagi din care timpul a muscat adanc.
Pana acum Peter Sragher a publicat trei volume de versuri, "De ce m-ai facut sarutul urii?", "Sa facem un copil", "De ce m-ai facut, Doamne?". Obsesia lui a face, vizibila in titluri, l-a insotit pe autor toata tineretea, explicand caracterul sau activ, opus melancoliei nefericite. A tradus din lirica austriaca si a invatat de-a lungul timpului sa-si tempereze elanurile si naivitatile lirice. Maturitatea sa pare sa vina tocmai din aceasta expozitie de fotografie, punct decisiv in viata sa. Lemnul, dar si piatra pot sa-l invete pe om, pe orice om, mai mult decat o biblioteca intreaga. Expozitia de la Palatul Sutu ne invita intr-un univers al tacerii sapientiale pe care in arta noastra au reusit sa-l aproximeze artisti precum Brancusi sau Apostu.