„Alertă la Cotroceni – Preşedintele, sub 50% la încredere!” – acesta a fost tonul primelor comentarii de dupǎ apariţia sondajului INSCOP privind încrederea în instituţii, realizat între 9 şi 14 iulie. Rezultatele cercetǎrii au fost publicate cu un decalaj de câteva zile dupǎ cele despre încrederea în personalitǎţi, rezultate din acelaşi sondaj, unde Klaus Iohannis era cotat la 62%, “în scǎdere” faţǎ de precedentul sondaj (aprilie), în care se situa la 65%. Cifrele respective rǎmǎseserǎ în conştiinţa publicului, iar diferenţa pânǎ la nou-anunţatul 49% pǎrea sǎ indice o adevǎratǎ prǎbuşire.
În primul rând, trebuie corectatǎ o afirmaţie aparent evidentǎ: diferenţa dintre nivelul încrederii în Iohannis mǎsurat în aprilie (65,0%) şi în iulie (61,6%) nu este statistic semnificativǎ (datoritǎ marjelor de eroare ale eşantioanelor); cu atât mai puţin cea dintre nivelurile corespunzǎtoare ale încrederii în instituţia Preşedinţiei (50,6%, respectiv 48,9%). Deci, afirmaţia cǎ între cele douǎ momente ar fi avut loc o erodare a încrederii nu este susţinutǎ de rezultatele cercetǎrii. (De obicei, la genul ǎsta de argument primesc replica: “Da, poate cǎ nu e statistic semnificativǎ, dar o scǎdere totuşi existǎ!”. Sondajul fiind o operaţie statisticǎ, acest tip de raţionament este echivalent cu “un pic gravidǎ”.)
Şi mai hilare mi se par încercǎrile de a explica “erodarea” prin refuzul de a promulga noul Cod Fiscal. Un cititor cât de cât atent ar observa cǎ retrimiterea proiectului de lege în Parlament, anunţatǎ pe 17 iulie, nu putea produce efecte într-un sondaj ale cǎrui interviuri au avut loc între 9 şi 14 iulie.
Mai interesantǎ mi se pare diferenţa (de data aceasta, statistic semnificativǎ!) înregistratǎ între valorile încrederii în persoana Preşedintelui şi în instituţia Preşedinţiei (care, apropos, conform Constituţiei, nu existǎ). Este cu atât mai demnǎ de interes cu cât nu pare întâmplǎtoare, diferenţe echivalente înregistrându-se între Iohannis şi Preşedinţie încǎ de la începutul mandatului: în decembrie 2014, 60% faţǎ de 44%; în februarie 2015, 65% faţǎ de 51%.
Dacǎ ne uitǎm la relaţia exponent-instituţie în cazul Guvernului, constatǎm o coerenţǎ maximǎ: încrederea în Victor Ponta (care încǎ nu-i cedase vremelnic lui Oprea şefia Cabinetului) era de 22%, iar cea în Guvern – de 25% (aţi ghicit, diferenţa e nesemnificativǎ), valorile fiind apropiate şi în sondajele precedente. La fel, dacǎ ne uitǎm la raportul dintre încrederea în Preşedinte şi cea în Preşedinţie, dar cu alt personaj, constatǎm (tot conform unui sondaj INSCOP) cǎ, în octombrie 2014, Traian Bǎsescu se bucura de un grad de încredere de 17%, iar Preşedinţia – de 18%.
În încercarea de a gǎsi o explicaţie, ne raportǎm la etapa în cadrul exercitǎrii mandatului în care este fǎcutǎ mǎsurǎtoarea. Dupǎ ce, în decembrie 2004, preluase mandatul prezidenţial, Traian Bǎsescu înregistra, în mai 2005, un nivel de încredere de 66% (conform Barometrului de Opinie Publicǎ, realizat de Gallup Organization pentru Fundaţia pentru o Societate Deschisǎ). Încrederea în Preşedinţie era de numai 46%. În noiembrie, conform aceluiaşi Barometru, încrederea în Bǎsescu scǎzuse la 53%, iar Preşedinţia se menţinea la 51%. În sondajele ulterioare, mai ales spre sfârşitul mandatului lui Bǎsescu, încrederea în instituţia prezidenţialǎ era aproximativ egalǎ cu cea în persoana Preşedintelui.
Aşadar, putem spune cǎ, de regulǎ, încrederea într-o instituţie se aflǎ cam la acelaşi nivel cu cea a şefului (exponentului) sǎu. Excepţia o constituie începutul mandatului, când deţinǎtorul fotoliului prezidenţial se bucurǎ de o încredere mai mare decât instituţia pe care o reprezintǎ. Probabil, instituţia este încǎ parţial asociatǎ prestaţiilor foştilor ocupanţi, cu bune şi cu rele, în timp ce proaspǎtul ales deţine încǎ atributele “eroului salvator” cu care a fost învestit în urma câştigǎrii alegerilor. Cu timpul, instituţia prezidenţialǎ este tot mai marcatǎ de personalitatea Preşedintelui, cele douǎ serii de date tinzând sǎ conveargǎ.
Mircea Kivu este sociolog
