Răbufnirea statului mafiot!
Povestea cu florile olandeze blocate în vamă – aparent ca represalii la faptul că Olanda a refuzat intrarea României în spaţiul Schengen – pare neverosimilă. Racheţii de la Fisc au sechestrat camioanele olandeze cu lalele sau cu carne, în căutarea unor presupuse bacterii. În Rusia, un astfel de comportament este un risc asumat, în Venezuela este o certitudine, însă între două ţări membre UE el pare de domeniul basmului.
În mod ironic, reacţia confirmă tocmai motivele pentru care olandezii au refuzat intrarea României în Schengen – lipsa statului de drept. Oricât a încercat să-l mimeze, aparatul poliţienesc a reuşit, la nevoie, să se mobilizeze exemplar atunci când a fost nevoie să funcţioneze ca un stat mafiot.
Politic, s-ar putea să aibă sens. Cei „99%” dintre manelişti (probabil mult mai puţini) s-ar putea simţi răcoriţi de faptul că „România nu s-a lăsat călcată în picioare”. Logică strâmbă, desigur, pentru că:
1. S-a călcat singură în picioare când şi-a încălcat propriile legi şi promisiunea implicită făcută lumii, că le va respecta.
2. A lua exigenţa drept insultă este semn de imaturitate. Olanda este într-adevăr una dintre ţările reticente faţă de extindere, însă totuşi a fost de acord cu aderarea României, chiar dacă nu era pregătită. Convingerea că cineva care ţi-a dat un deget îţi datorează toată mâna este, cum altfel, manelistică?
3. Solidarizarea faţă de o clasă de politruci şi birocraţi care nu şi-au făcut treaba dar care se dau în stambă cu comportamente mafiote nu prevesteşte nimic bun pentru cetăţenii care acum aplaudă tâmp. Ei nu realizează că racheţii abia aşteaptă să le facă acelaşi lucru şi că doar exigenţa unor ţări ca Olanda îi împiedică.
4. Mai mult, aderarea la Schengen este deja o miză minoră pentru cetăţenii români, rămânând însă una enormă pentru politruci. Chiar merită apăraţi?
5. Poate cea mai importantă este dovada că mafioţii nu sunt în stare nici măcar să facă un calcul aproximativ de oportunitate. Exporturile de flori ale Olandei în România sunt de ordinul a doar câteva zeci de milioane de euro iar întreruperile de câteva zile pot provoca pagube cel mult câteva sute de mii. Care ar putea fi răsturnate în sarcina României dacă olandezii îşi pun mintea să reclame România la Comisia Europeană, ICSID, OMC etc. Caz în care nu mafioţii ci contribuabilii vor fi traşi la răspundere.
Pagubele României pot fi însă cu un ordin de mărime mai sus, dacă gestul său „simbolic” are succes. Îşi îngroaşă graniţele pe harta riscurilor politice şi a fărădelegii, de pe care se chinuie să iasă. Asta înseamnă că mai puţini se vor aventura să investească în România, în schimbul unor profituri mai mari, plătite de nişte manelişti năuci care se tot întreabă, scărpinându-şi burţile: „Da’ de ce e mai scump micu’ în România decât în Olanda?”
