0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialPentru că le pasă! Eco-elevii suceveni au strâns gunoaie si deseuri pe...

Pentru că le pasă! Eco-elevii suceveni au strâns gunoaie si deseuri pe Valea Brodinei într-o actiune educativa sustinută de Electromagnetica SA

Elevii din clasele a VIII -a din comuna suceveana Brodina, au demonstrat că le pasă de natură. La actiunea educativă initiată si sprijinită de compania din domeniul energetic Electromagnetica Bucuresti au participat aproape 50 de elevi care au strâns gunoaiele si deseurile dintr-o zonă aflată în imediata apropierea microhidrocentralelor pe care compania le detine pe valea Brodinei.

Drumul până la microhidrocentrale nu a fost deloc plictisitor. La urcarea în autocar, fiecare elev a primit o prezentare despre istoria si geografia locurilor, despre cum energia apei poate fi folosită la producerea de energie electrică si despre grija fată de mediu. Din materialele puse la dispozitie si discutiile cu cadrele didactice de profil si reprezentantii Electromagnetica, elevii au aflat lucruri noi despre istoria locului în care s-au născut si trăiesc, despre energia fără de care nu ar putea aprinde becul sau televizorul acasă, despre responsabilitatea noastră, a tuturor, fată de mediu si abordarea companiei privind dezvoltarea pe termen lung a activitatii de producere a energiei electrice din surse regenerabile.

Însă cel mai bine au înteles despre ce este vorba la fata locului. Ajunsi la microhidrocentrale si sub stricta supraveghere a personalului de exploatare, elevilor li s-a prezentat pe întelesul lor ce înseamnă o microhidrocentrală, cum functionează si în ce constă activitatea de zi cu zi a unei astfel de unităti. Apoi, elevii, echipati cu mănusi, saci, sepcute si tricouri, au strâns gunoaiele si deseurile din avalul râului Brodina.

Si pentru ca dictonul spune ca nu putem avea o minte sanatoasa fara un corp sanatos, elevii au fost antrenati intr-un concurs de cultură generală, iar cei care raspuns de nota zece au fost răsplătiti cu premii constând în cărti, dictionare si atlase. Si cateva mingi cu care baietii au incis o partida de fotbal.

Actiunea face parte dintr-o serie de initiative desfasurate în zona de Electromagnetica, menite să le ofere elevilor primele lectii în materie de educatie energetică si totodată să le insufle respectul fată de mediul înconjurător. Această nouă actiune a avut loc la scurt timp după ce, la începerea anului scolar, Electromagnetica a fost alături de aproape o sută de elevi de clasa I din localitătile Brodina, Falcău, Sadău, Brodina de Jos si Izvoarele Sucevei, oferindu-le rechizite. Va urma!

Despre Electromagnetica: Fondată în 1930, Electromagnetica este producător si furnizor traditional de echipamente de distributie si măsurarea energiei electrice, sisteme de iluminare cu LED, subansamble auto, sisteme de sigurantă a traficului feroviar. Orientată către productia de energie verde si tehnologii destinate cresterii eficientei energetice, Electromagnetica are în prezent 560 de angajati si o cifră de afaceri de 46,3 milioane de euro în primul semestru al anului 2012.

Compania detine în bazinul hidrografic al râului Suceava zece microhidrocentrale cu o putere instalată de 5,4 MW, dintre care două unităti au fost construite de la zero de companie. Urmărind un succes economic pe termen lung si cu impact minim asupra mediului, Electromagnetica a investit in ultimii sase ani peste 21 milioane euro pentru achizitia, modernizarea, retehnologizarea si constructia de microhidrocentrale.

Societatea este listată în prezent la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti si are ca principali actionari Asociatia PAS Electromagnetica (30,8%) si SIF Oltenia (21,12%).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă