PNL si PD isi impart frateste consilierii judeteni demisionari din PSD Bistrita-Nasaud. Unul dintre acestia, Viorel Marginean, s-a inscris deja in organizatia democratilor, in timp ce al doilea, Lazar Ciroie, este asteptat sa adere la filiala liberalilor.
Liderul judetean al PNL, Sabin Iliesi, a declarat ca organizatia pe care o conduce nu i-a ofertat cu functii pe nici unul dintre demisionari. „Fireste ca le-am spus ca sunt bineveniti si-i asteptam la noi, dar nu i-am presat cu telefoane si nici prin alte metode. Sunt liberi sa aleaga ce partide vor, pana la urma tot in Alianta suntem cu totii”, a spus Iliesi.
„Chiar ieri (joi – n.r.) am luat masa cu colegul meu, deputatul Ioan Oltean (liderul organizatiei judetene a PD – n.r.). Ne-am inchis telefoanele si am discutat mai multe, inclusiv problema aceasta a migratiei, acum, pe ultima suta de metri, inainte sa intre in vigoare norma. Sunt sigur ca si ei au procedat ca noi, desi trebuie sa recunosc ca exista competitie si intre PD si PNL”, a adaugat liderul liberal.
In situatia in care consilierul Lazar Ciroie (ex-PSD) se va inscrie in PNL, liberalii vor avea un singur reprezentant in actualul Consiliu Judetean, in timp ce PD va avea doi, dupa ce partidul a mai racolat si un consilier PRM.