6.1 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialParlamentul European APROBĂ proiectul de buget al UE pentru 2014-2020

Parlamentul European APROBĂ proiectul de buget al UE pentru 2014-2020

Parlamentul European a aprobat, miercuri, proiectul de buget plurianual al UE pentru perioada 2014-2020, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Eurodeputaţii au votat o rezoluţie politică ce a obţinut 474 de voturi pentru, 193 împotrivă şi 42 de abţineri, în aşteptarea votului juridic ce va avea loc în septembrie sau octombrie.

Citeşte şi  Preşedintele PE: Spionarea instituţiilor europene ar fi „o lovitură grea pentru relaţiile UE-SUA”

Rezultatul celui de-al doilea vot va fi condiţionat de o suplimentare cu 11,2 miliarde de euro solicitată statelor pentru a echilibra bugetul pe anul 2013.

Preşedinta Lituaniei, Daria Grybauskaite, a cărei ţări asigură preşedinţia semestrială a UE, s-a angajat miercuri la PE să acţioneze pentru ca angajamentul să fie respectat de către state, constrângându-le să-şi suplimenteze contribuţiile naţionale. De exemplu, Franţa va trebui să adauge 1,8 miliarde de euro la contribuţia sa de 20,4 miliarde de euro pentru 2013.

„Plata celei de-a doua tranşe (a acestei suplimentări) va trebui să faciliteze votul definitiv”, a declarat Grybauskaite.

PE a obţinut mai multe concesii, săptămâna trecută, în cadrul unor discuţii de ultimă oră, purtate chiar înainte de deschiderea summitului european între preşedintele PE Martin Schulz, premierul irlandez Enda Kenny şi preşedintele Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso.

Concesiile au vizat o mai mare flexibilitate în gestionarea celor 908 miliarde de euro prevăzuţi pentru plăţi şi 960 de miliarde de euro înscrişi în credite de angajament.

Alain Lamassoure, preşedintele Comisiei de Buget şi şeful delegaţiei PE în negocierile cu statele, a subliniat, de asemenea, că au fost ascultate şi alte revendicări ale PE.

„O clauză de revizuire este acceptată pentru a revedea în 2016 toate cheltuielile şi veniturile, principiul bugetului unitar este aprobat, ceea ce este important în perspectiva creării unui buget pentru zona euro, iar o procedură este lansată cu privre la dotarea bugetului cu resurse proprii”, a explicat el.

Grupul Verzilor din PE a votat împotriva „unui buget regresiv” şi a denunţat sprijinul acordat de grupurile conservator, socialist şi liberal unui buget cu mijloace insuficiente.

Cadrul financiar plurianual votat miercuri de către eurodeputaţi prevede 960 de miliarde de euro în credite de angajament şi 908 miliarde de euro în plăţi pentru perioada 2014-2020.

Proiectul bugetului provizoriu propus de CE pentru anul 2014, primul an de exerciţiu, prevede 142,01 miliarde de euro în angajamente şi 135,9 miliarde de euro în plăţi.

El va trebui să fie aprobat de state şi PE.

 

Cele mai citite

Amenzi usturătoare aplicate de Jandarmerie după meciul FCSB – Olympiakos!

Jandarmeria Capitalei a aplicat amenzi în valoare totală de 64.500 de lei și a interzis accesul pe stadioane pentru 12 suporteri, ca urmare a...

Votul din 1 Decembrie: O decizie crucială pentru stabilitatea financiară a României

Cum poate influența stabilitatea politică ratele la credite Românii cu credite bancare se confruntă cu noi presiuni financiare generate de incertitudinea politică. În contextul ultimelor...

Barcelona și Real Madrid s-au întâlnit într-un meci al legendelor! Ronaldinho a făcut spectacol ca în vremurile bune

Cu ocazia celebrării a 125 de ani de la înființare, FC Barcelona a organizat un meci aniversar cu rivala istorică Real Madrid, în Doha,...
Ultima oră
Pe aceeași temă