Sunt în faţa birourilor guvernamentale, băncilor, cinematografelor, magazinelor alimentare şi în staţiile de autobuz: cozile.
„Cozile la noi sunt ca un soţ din timpuri imemoriale, în faţa căruia nu putem rezista, dar fără care nu putem exista”, a explicat Jorge Sayegh, editorialist la ziarul El Universal, care a scris, anul trecut, despre resemnarea venezuelenilor în faţa cozilor, potrivit publicaţiei The New York Times.
„Suntem atraşi de cozi ca muştele la miere; de fapt, le iubim”, nota Sayegh.
Pentru venezueleni, care îşi petrec întreaga viaţă stând la coadă, lucrurile apar dintr-o altă perspectivă.
„De ce să te superi pentru atâta lucru? Statul la coadă este ca o şansă de a-ţi face prieteni noi„, a explicat Thais Estrada, în vârstă de 62 de ani, care aştepta să-şi plătească factura la curent.
„Sunt oameni amărâţi de statul la coadă, însă ăsta e sistemul nostru şi ne-am adaptat la el”, a spus femeia.
La primele ore ale dimineţii, 117 oameni aşteaptă la un ghişeu al Institutului de Securitate Socială. Unii frunzăresc ziare. Alţii caută prin telefoanele mobile. Unii murmură melodii, iar câţiva se uită pe pereţi.
„Ce porcărie”, spune Paula Espinosa, care aşteaptă la o coadă destul mare şi asta, numai ca să urce în singurul lift funcţional al clădirii de unde trebuie să-şi ridice certificatul de căsătorie. Odată ajunsă sus, o vor aştepta alte cozi, la diferite ghişee.
În Venezuela, chiar şi hoţii îşi organizează jafurile stând la coadă. Într-unul dintre jafurile relatate în presă, doi hoţi au stat la coadă ca şi cum ar fi vrut să depună bani şi, când le-a venit rândul, şi-au exprimat cererea.
Economiştii şi sociologii au încercat să explice această atracţie a venezuelanilor pentru cozi. Mulţi aruncă vina pe sistemul de guvernământ al lui Hugo Chavez, care a instituit un regim birocratic foarte strict- după ce a naţionalizat companiile private şi a crescut numărul ministerelor la 27 (de la 14).
Totuşi, istoria ne arată că statul la cozi nu datează de la venirea la putere a lui Chavez: scriitoarea americană Erna Ferguson descria, în 1939, cozile interminabile la care a stat când s-a hotărât să părăsească Venezuela.
Pe de altă parte, sunt oameni care profită de pe urma aşteptărilor îndelungate în faţa ghişeelor, remarcă The New York Times.
În primul rând, sunt cei care stau la coadă în locul tău, pentru un comision gras- aceştia sunt „vendos-puestos”, adică „vânzătorii de spaţiu”.
Mai sunt şi comercianţii precum Lina Medina. Ea vine la muncă la 4 dimineaţa, la ghişeele unde ştie că sunt cozile cele mai mari. Pentru 2 dolari, oamenii stau la coadă… aşezaţi.
„Cu cât e coada mai mare, cu atât oamenii sunt mai dornici să-mi plătească scaunele”, spune Medina, o imigrantă din Columbia.
Totuşi, sunt voci care acuză ineficienţa. Juan Nagel, un economist care lucrează ca editor pentru un blog politic, relatează despre cele două ore şi jumătate pe care le-a petrecut la coadă la o bancă, pentru a-şi deschide un cont. „A trecut o jumătate de oră. Trei oameni au avut noroc. Se apropiau de ghişee precum un sclav care se apropia stăpânul lui „, scria Nagel.
Unii venezueleni întâmpină cu bucurie legile care vor avea ca efect crearea şi mai multor cozi. Yahaira Reyes, grafician, a aşteptat la nu mai puţin de patru cozi într-o singură zi ca să cumpere alimente subvenţionate: iaurt, şuncă afumată şi carne de vită. Aşteptarea la cozi mari a devenit o rutină, de când autorităţile au instituit controlul asupra industriei de distribuţie a hranei.
„Oamenii care se plâng de cozi îşi pierd timpul degeaba. Dacă văd o coadă la alimente la preţuri scăzute, acolo vreau să fiu „, a explicat femeia.
