De curând, Campania publică de strângere de cărți “Până hăt de carte!”, inițiată în primăvară de biroul parlamentar al senatorului USR Dan Lungu, alături de parteneri și voluntari, a poposit cu 240 de cărți la biblioteca din comuna Andrieșeni, județul Iași. Este a treia bibliotecă publică din mediul rural, după cele din comunele Probota și Erbiceni, la care ajunge campania.
“Este îngrijorător faptul că în România, în mediul rural, ne confruntăm cu o lipsă cronică de fonduri pentru achiziții de carte. La fel de îngrijorător este și faptul că în jur de 50% de populație de peste 16 ani nu a citit nicio carte în ultimul an. Tocmai pentru că este important ca fiecare dintre noi să contribuie la formarea noii generații și a unui public de cititori, de consumatori de cultură, campania USR Iași încearcă să răspundă problemelor culturale cu care se confruntă mediul rural românesc.
Încă de la început, campania s-a bazat pe sprijinul comunităţii. Ca și în cazul donației de la Erbiceni și de data aceasta am reușit să adunăm cărțile cu ajutorul mai multor ieșeni și, bineînțeles, cu cel al partenerilor noștri”, spun inițiatorii campaniei. Iar aceasta rămâne valabilă în continuare, cei care doresc putând dona una, două sau mai multe cărți la adresele indicate.