Breaza, cunoscut celor care trec astăzi spre Valea Prahovei ca o scurtătură dată de sistemele de navigație pentru a evita aglomerația de pe DN1, are mari șanse să devină un oraș cu adevărat european, folosindu-se și de istoria sa bogată, dar și de potențialul turistic încă neexploatat cum se cuvine.
Cine doar trece repede prin centrul orașului Breaza atunci când traficul rutier de pe DN1 este foarte aglomerat, nu știe câte lucruri ce prezintă interes stau bine ascunse aici, dacă nu cumva nici măcar nu se trece prin oraș, ci pe lângă acesta, în goana spre Sinaia sau Buşteni.
Breaza, stațiune balneoclimaterică, este recunoscută pentru aerul puternic ozonificat, care face minuni pentru afecţiunile respiratorii, stres şi depresie, pentru faptul că este una dintre cele mai însorite localităţi din România, dar şi pentru peisajele spectaculoase.
Mai nou, la o pensiune de patru stele din Breaza, puteţi lua masa într-un salon de sticlă, puteţi face saună finlandeză, să participaţi la maratoane cinematografice sau, dacă vă place adrenalina, puteţi porni în trasee off-road prin împrejurimi.
Tot aici, mai există şi un resort unde puteţi lua lecţii de golf sau, dacă sunteţi deja cunoscător, să practicaţi acest sport în condiţii de excepţie, scriu cei de la adevarul.ro.
Breaza, ca așezare pastorală este amintită de sursele istorice încă din primele secole ale mileniului al II-lea.
Asemeni altor așezări, Breaza are propria-i legendă. Bătrânii locului spun că demult, prin părțile acestea, „pe plai” (în Plai), în care se află astăzi orașul Breaza, trăia un cioban care-și păstorea mioarele pe pajiștile de sub poala codrului. Într-o dimineață, băcița a pus la fiert laptele proaspăt muls și ostenită de muncă, pentru că toată noaptea nu dormise din cauza drumului greoi pe care îl străbătuse din Țara Făgărașului, „ținutul de sub munte”, ori din cauza lupilor ce dădeau târcoale turmei, adormise. Laptele se umflă „peste oală”, dădu în foc și o atinse pe obraz, lăsându-i un semn, motiv pentru care de atunci toți semenii i-au spus „Breaza”.
Bătrânii povestesc nepoților că băcița, fată deosebit de frumoasă, avea în păru-i negru o șuviță albă și era îndrăgostită de un tânăr frumos, un fost haiduc, pentru care doinea de răsuna Valea Prahovei.
Primele surse istorice despre Breaza sunt indirecte, deoarece aparțin unor documente datate sec. al XVII-lea. Astfel, primele știri despre Breaza amintesc așezarea brezenilor când o oaste ungurească (coborând pe la Predeal), s-a înfruntat cu oștirile lui Nicolae Alexandru (1352-1364), fiul lui Basarab I.
Primul act oficial referitor la satul Breaza datează din 1510, un hrisov domnesc emis în cancelaria Țării Românești, semnat de Vlad cel Tânăr (1510-1512), care confirmă că satul Breaza este stăpânit în totalitate de trei coproprietari, fiecare fiind trecut nominal, cu fiii și nepoții lor.
Breaza este strâns legată de familia domnitoare a Cantacuzinilor. În sec. al XVII-lea moșia Breaza intră în proprietatea acestora. Este un moment deosebit pentru această așezare în condițiile în care Partida Cantacuzinilor va juca un rol extrem de important pentru Țara Românească, în a doua jumătate a sec. al XVII-lea și începutul sec. al XVIII-lea.
Această familie boierească a dat trei domni ai Țării Românești: Șerban Cantacuzino (1678-1688), Constantin Brîncoveanu (1688-1714) – cantacuzin după mamă și Ștefan Cantacuzino (1715-1716). Tot un cantacuzin, stolnicul Constantin Cantacuzino, în „Istoria Țării Românești” menționează Breaza pe harta realizată de acesta (este prima hartă în care apare menționat satul Breaza). Un alt cantacuzin, Toma Cantacuzino, și-a ridicat conac în partea sudică a așezării, ale cărui ruine s-au văzut până la începutul sec. al XX-lea.
După instaurarea regimului fanariot, moșia Breaza a fost confiscată de la Toma și Gheorghe Cantacuzino, fiind dăruită de Nicolae Mavrocordat, în 1717, lui Iordache Crețulescu, vel logofăt. În 1747 sunt pomenite în zapise, înscrisuri boierești, primele mori hidraulice de pe Vadul Prahovei, la Breaza (vis-à-vis de gara Breaza). Aceste mori s-au menținut la Breaza până în anii ’60, când s-a construit Varianta.
Breaza își dorește să devină un oraș european, dar istoria sa este una însemnată și spectaculoasă ce l-ar ajuta mai repede pe acest drum
Nu întâmplător, una din cele mai importante clădiri ale orașului este Conacul Basarab-Brâncoveanu, inclusă recent în Lista monumentelor istorice, acest lucru echivalând cu salvarea acestei clădiri simbol a orașului de la demolare.
Construit de domnitorul Gheorghe Bibescu (1843-1848) pe locul unui fost conac aparţinând Cantacuzinilor, castelul a avut ca ultim nobil locuitor pe prinţul Mihail Bibescu Basarab Brâncoveanu. Clădirea este confiscată de regimul comunist în 1947 şi transformată în spital TBC, apoi în hotelul Parc. Este unicul imobil în care a locuit un domnitor în acest oraş, unicat în stilul arhitectural din zonă.
Totodată, aici s-a restaurat și a fost inaugurat acum un an, Monumentul celor Trei Regi, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la nașterea Majestății Sale Regele Mihai I al României. Monumentul se află pe strada Republicii, nr. 15, zona Bisericii Sfântul Nicolae.
Acesta a fost ridicat in cinstea Casei Regale Române în anul 1934. Monumentul i-a revocat pe cei trei regi ai României, care au participat la modernizarea regatului: Carol I, Ferdinand și Carol a II-lea. Construit în anul 1934 în stilul modernist, monumentul a fost format din blocuri de piatră ce purtau însemne cu stema regatului, coroana regală, chipurile din profil ale regilor și o placă memorială cu înscrisuri.
În prezent, Breaza se adaptează timpurilor noi, fiind cunoscut că cei mai mulți rezidenți de aici sunt bucureșteni, veniți în weekend și care dublează sau chiar triplează numărul locuitorilor orașului.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!
