Organizaţia Naţiunilor Unite acuză Vaticanul că a permis ”sistematic” preoţilor să violeze mii de copii, anunţă BBC.
ONU a cerut Sfântului Scaun să îi inlocuiască imediat pe clericii despre care se ştie că au abuzat minori.
Este una dintre acuzaţiile grave aduse Vaticanului, alături de atitudinea Sfântului Scaun faţă de homosexualitate, contracepţie şi avort.
Vaticanul a constituit o comisie pentru a lupta împotriva abuzurilor săvârşite asupra copiilor de către preoţi.
Citeşte şi: Cardinalii de la Vatican, acuzaţi de ABUZURI financiare
În raportul Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului se arată că Vaticanul trebuie să întocmească dosare preoţilor care au comis astfel de abuzuri astfel încât astfel de cazuri să poată fi monitorizate.
De asemenea, în acest document, Comitetul ONU se arată ”profund îngrijorat faţă de abuzurile sexuale comise asupra copiilor de către membrii ai Bisericii Catolice aflaţi sub autoritatea Sfântului Scaun, preoţi ce au fost implicaţi în abuzuri sexuale comise asupra a mii de copii din întreaga lume”.
În decembrie, Vaticanul a refuzat să răspundă solicitării ONU de a furniza informaţii în ceea ce priveşte abuzurile comise de clerici.
Însă, Sfântul Scaun a reacţionat imediat la acuzaţiile aduse de ONU, susţinând că raportul „deformează” faptele. Vaticaul acuză că este vorba despre un raport „pregătit dinainte”, publicat la Geneva, foarte critic cu privire la comportamentul Bisericii Catolice faţă de abuzuri pedofile, informează Mediafax.
„Putem aproape să spunem că raportul (Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului) a fost pregătit dinainte, înaintea întâlnirii cu delegaţia Sfântului Scaun”, şi-a exprimat indignarea monseniorul Silvano Tomasi, observator la ONU, la Geneva, într-un interviu pentru Radio Vatican.
„Documentul (ONU) nu pare actualizat”, a adăugat prelatul, după care a prezentat măsuri adoptate de către Biserică împotriva acestor abuzuri. „Ţine de fapte, de evidenţă, care nu pot să fie deformate!”, a spus el indignat.
În raportul întocmit, Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului a criticat dur politica Vaticanului faţă de numeroasele cazuri de abuzuri sexuale comise asupra unor copii, în principal de către membri ai clerului, îndemnând ca toţi membrii clerului vizaţi de acuzaţii de pedofilie să fie demişi şi deferiţi justiţiei civile.
Este pentru prima dată când Sfântul Scaun este criticat atât de dur de către un organ ONU.