3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialOmul lui SOV a ieşit din bârlog

Omul lui SOV a ieşit din bârlog

Nicolae Popa a fost fotografiat recent la Jakarta la procesul în care se judecă extrădarea sa în România. Atitudinea relaxată afişată de fostul director al Gelsor ar putea alimenta suspiciunile că acesta a primit asigurări că nu va fi extrădat.

Fotografiile realizate de agentia Reuters, care îl înfăţişează pe fugarul Nicolae Popa pe holul şi în sala unui tribunal din Jakarta, Indonezia, readuc în discuţie probabilitatea extrădării acestuia chiar în această lună. Potrivit procurorului Marius Iacob, şef de secţie la Parchetul General, „procedura judiciară a extrădării de la Jakarta e în curs. În mod normal, spre sfârşitul lunii decembrie ar trebui să se finalizeze printr-o hotărâre judecătorească definitivă”.

În fotografiile publicate de Reuters, Popa afişează o atitudine de om de afaceri extrem de sigur de sine, care are de rezolvat o problemă uşoară în justiţie. În aceste condiţii, se ridică întrebarea dacă nu cumva fostul director al Gelsor a primit asigurări că nu va fi extrădat către România. Întrebarea este legitimă deoarece, din interceptările convorbirilor lui Sorin Ovidiu Vîntu şi ale locotenenţilor săi, ar rezulta că acesta a trimis la Jakarta, încă din ianuarie 2010, „şase cisterne” (şase milioane de euro, conform specialiştilor) pentru a cumpăra bunăvoinţa au­to­ri­tă­ţi­lor locale şi a-l scăpa astfel pe Ni­colae Popa de extrădare. Marius Iacob susţine însă că „este foarte puţin probabil ca justiţia indoneziană să refuze extrădarea deoarece pre­şe­din­te­le acestei ţări şi-a dat deja acordul”. S-ar mai putea specula că Popa pare sigur pe sine deoarece în ultima perioadă nu a stat la închisoare, ci a beneficiat de condiţii bune la spitalul Poliţiei Naţionale, unde a fost internat pe motiv că suferă de gastrită acută.

Nicolae Popa a fost condamnat definitiv la 15 ani închisoare în dosarul devalizării FNI, alături de Ioana Maria Vlas. Sorin Ovidiu Vîntu, principalul beneficiar al delapidării a peste 3.000 de miliarde de lei vechi, după cum susţine Vlas, a scăpat de condamnare din lipsă de probe. Nicolae Popa a fost dat în urmărire generală şi internaţională încă din ianuarie 2002. A fost judecat în lipsă şi condamnat definitiv la 15 ani închisoare în iunie 2009. În luna iulie 2009 s-a emis mandat de arestare in­ter­na­ţio­na­lă.  Popa a fost capturat de Interpol la Jakarta, pe decembrie 2009. 

Acordul preşedintelui Indoneziei

Într-o conferinţă de presă, generalul Iskandar Hasan, purtător de cuvânt al poliţiei naţionale indoneziene, a declarat că a avut o convorbire cu ambasadorul României la Jakarta, Gheorghe Valcu, şi s-a căzut de acord cu privire la condiţiile deportării lui Popa. Între România şi Indonezia nu există un acord de extrădare, motiv pentru care era necesar acordul pre­şedintelui Indoneziei, Susilo Bambang Yudhoyono, care a fost obţinut deja. Instanţa de judecată verifică doar temeiurile legale ale extrădării.

Procesul extrădării

22 noiembrie – Prima şedinţă de judecată a extrădării lui Popa des­fă­şurată la Tribunalul Districtual Jakarta. Fugarul a solicitat un translator.

29 noiembrie – La al doilea termen de judecată, Nicolae Popa a fost asistat de un translator. Tot atunci, fotoreporterii de la Reuters l-au surprins pe Nicolae Popa în diverse ipostaze.

Cele mai citite

Klaus Iohannis a votat, dar a refuzat să facă declarații

Elena Lasconi a venit cu prăjituri „fără blat” la secția de votare Președintele Klaus Iohannis a votat la ora 10:00, la Liceul Jean Monnet din...

UPDATE: S-a depășit pragul de 2,5 milioane de voturi la ora 11.30

În Diaspora, duminică este a treia zi de votare. Procesul electoral în afara granițelor a început de vineri La ora 11.30, votaseră 2.533.573 de alegători,...

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...
Ultima oră
Pe aceeași temă