25.3 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialOmagiu pentru conducatorii iubiti din Timis

Omagiu pentru conducatorii iubiti din Timis

Consiliul Judetean Timis si-a facut cadou o carte cu portretele literare ale sefilor din ultimii 15 ani

Constantin Ostaficiuc este asemanat cu eroul grec Hercule

Toti fostii lideri par rupti din discursurile "epocii de aur"

"Omul este mandru cand gandeste ca zeii, obisnuiti cu lumina si vesnicia, daca ar cobori pe pamant, nu ar putea suporta greul acestei vieti, in vreme ce el, omul, invinge si nazuieste spre culmi". Daca nu ati recunoscut personajul, desi descrierea abunda in calitati, "Romania libera" va desluseste misterul: este vorba despre Alexandru Factor, fost vicepresedinte al Consiliului Judetean (CJ) Timis in perioada 1992 – 2000, acum consilier judetean al PSD. Descrierea lui, alaturi de alte portrete scrise in acelasi limbaj de lemn au fost editate intr-un volum aniversar al CJ Timis. Toti fostii lideri ai administratiei judetene s-au recunoscut in descrierile pompoase realizate de un scriitor cu nume parca predestinat: Valeriu Ureche. Tot in sfera zeilor a fost plasat si actualul presedinte al CJ Timis, Constantin Ostaficiuc.  

Administratia judetului Timis a editat cu ocazia aniversarii a 15 ani de activitate un volum in care sefii Consiliului Judetean (CJ) sunt descrisi in termeni ce ar fi starnit invidia poetilor de curte din vremea comunismului. Astfel, actualul presedinte al CJ, Constantin Ostaficiuc, este asemanat personajului legendar grec Hercule, in timp ce alti fosti sefi ai administratiei judetene se bucura de generozitatea unor descrieri aproape halucinante.
Constantin Ostaficiuc este primul si cel mai "periat" de scriitorul Valeriu Ureche, autorul volumului. "Oriunde apare, Constantin Ostaficiuc, cu aliura sa herculiana, isi lasa amprenta asupra celor din jur. (…) desi pare uneori aspru, asprimea sa nu este niciodata urmare a unei indispozitii, ci este determinata de unele stari de lucruri (…). Colaboratorilor nu le cere doar sa lucreze bine, ci sa se daruiasca intrutotul muncii incredintate, sa dea dovada de initiativa, creativitate, sa lucreze cu pasiune", scrie Ureche. Acesta aminteste de lupta lui Ostaficiuc cu apele, la inundatiile din 2005, zi si noapte avand "ochii rosii de nesomn". "Nu am citit textul. Nu am o statura herculiana", a declarat Ostaficiuc dupa momentele oficiale.
Penitei "cronicarului Ureche" nu i-a scapat nici unul dintre liderii de la judet. Astfel, prefectul Ovidiu Draganescu, fost vicepresedinte CJT, este vazut drept "un om inteligent, pregatit, hotarat, cu o mare putere de munca, (…) prin ratiune si munca, el cauta adevarul si totodata aplicarea normelor socio-politice si juridice in administratia judetului Timis".
Actualul vicepresedinte, liberalul Liviu Borha, este "unul din oamenii ce au incercat sa deschida in viata numai portile raiului". Colegul sau, vicepresedintele Marius Popovici, are si el o caracterizare poetica: "un om ca o cetate intarita, dar nu o cetate dusmana".

Poetul de curte al liderilor din Timis

Scriitorul Valeriu Ureche (79 de ani) a cerut cititorilor cartii sa fie indulgenti cu lucrarea si cu greselile aparute in ea, timpul fiind foarte scurt pentru redactare. "Va rog sa fiti ingaduitori si cu descrierile facute in ultima parte a lucrarii, timpul pentru documentare a fost prea scurt", a spus cronicarul audientei. seful Biroului de Relatii Publice, Razvan Hrenovschi, a declarat ca editarea cartii nu a costat nici un ban, fiind facuta la o institutie ce tine de CJT.

Cele mai citite

Amenajarea rafturilor lângă casa de marcat: idei și sugestii

Amenajarea rafturilor lângă casa de marcat este o strategie esențială pentru orice magazin, deoarece acest spațiu poate transforma clienții indeciși în cumpărători. Plasarea inteligentă...

Boloș nu exclude creșterea taxelor după alegeri

Ministrul de Finanțe reamintește că România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025 Marcel Boloș a declarat, într-o intervenție televizată, că România...

Cum poate fi îmbunătățit aspectul urechilor cu ajutorul chirurgiei estetice?

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...
Ultima oră
Pe aceeași temă