Zona euro pare să fi intrat într-o ‘uşoară recesiune’ urmând să stagneze în 2012 din cauza crizei datoriilor, iar un eveniment negativ în zona euro ar putea avea consecinţe devastatoare pentru toate ţările dezvoltate, a avertizat luni Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), relatează Agerpres.
În raportul său semestrial cu privire la perspectivele economice, OECD şi-a revizuit semnificativ în jos estimările faţă de precedentele prognoze publicate în luna mai a acestui an. Potrivit OECD, ritmul de creştere a economiei mondiale va încetini la 3,8% în acest an (în loc de 4,2% cât estima în luna mai) şi la 3,4% anul următor (în loc de 4,6%).
În rândul economiilor dezvoltate, Produsul Intern Brut al SUA ar urma să crească cu 1,7% în 2011 ( în loc de 2,6%) şi cu 2% în 2012 (în loc de 3,1% cât estima anterior).
Pentru zona euro, revizuirea este şi mai drastică, OECD estimând că în acest an PIB-ul zonei euro va creşte cu 1,6% (în loc de 2%) urmând ca în 2012 să înregistreze un avans de numai 0,2% (în loc de 2% cât estima anterior).
De asemenea, OECD prognozează că în ultimul trimestru al acestui an şi în primul trimestru al anului următor economia celor 17 state din zona euro va înregistra o contracţie de 1% , respectiv 0,4%. ‘Zona euro pare să traverseze o uşoară recesiune’, avertizează OECD. ‘Criza din zona euro reprezintă principalul risc la adresa economiei mondiale în prezent. Un eveniment negativ major în zona euro ar putea să arunce întreaga zonă OECD în recesiune’, a avertizat economistul şef al OECD, Pier Carlo Padoan.
OECD recomandă Băncii Centrale Europene să-şi majoreze achiziţiile de obligaţiuni guvernamentale şi să continue procesul de reducere a dobânzii de referinţă. ‘Perspectivele slabe pentru economia zonei euro şi scăderea inflaţiei sunt argumente puternice pentru noi reduceri ale dobânzii de bază’, susţine OECD.
Înfiinţată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială şi de guvernare.