Vrand, nevrand, Summitul NATO a stat sub semnul Afganistanului. Or, daca Balcanii sunt butoiul de pulbere al Europei, Afganistanul e probabil cel mai vechi detonator al lumii. Daca inca din secolul al XIX-lea imperiile coloniale si-au irosit resursele incercandu-si puterile fara noroc in acea parte a lumii, sa ne miram ca astazi impasul e asemanator? Dupa peste doua sute de ani de insecuritate cronica, dupa razboaie civile aproape neintrerupte, dupa ce chiar si "imbatabila" Armata Rosie s-a impotmolit aici, a venit randul Americii sa incerce sa puna punct anarhiei afgane. si, pentru ca lectia primului razboi din Afganistan (decembrie 1979 pana in februarie 1989) a fost invatata, America si-a asociat NATO. si cum Alianta isi promoveaza valorile, chiar si militar, dincolo de granitele sale, democratia e pusa la grea incercare.
Daca obsesia afgana a greilor lumii nu e doar o impulsie securitara legata de lupta impotriva terorismului, atunci razboiul din Afganistan e o hartie de turnesol pentru democratiile occidentale. Jucand, intern si international, cartea securitara, politicienii cad in patima populismului. Miza pare sa fie votul celor surprinsi de viteza schimbarilor din ultimele decenii, dar victima devine din ce in ce mai mult chiar democratia. Sub pretextul luptei antiteroriste, libertatile democratice sunt limitate. Sa spunem ca limitarea libertatii de circulatie a bucurestenilor pe timpul summitului poate fi justificata din motive de securitate, desi nu aceleasi masuri au fost luate in cazul intalnirilor la cel mai inalt nivel ale celor 27. Dar transformarea politicilor securitare in axa oricarui discurs politic e deja un fapt ingrijorator la nivelul intregii Europe. Cand, acum cativa ani, Pim Fortyn, cu propunerile sale de control al imigratiei musulmanilor, aparea ca un extremist, partidele-sistem erau bulversate; astazi, partide din toate familiile politice europene au preluat acest discurs, care a devenit mult mai radical decat cum cinci ani. Peste tot in Europa vestica incapacitatea partidelor traditionale de a se acomoda diversitatii postmoderne a fortat limitele democratiei. Iar problema afgana – ca si cea irakiana sau terorista – este un bun camuflaj pentru politicile neoconservatoare ce vizeaza stoparea "degringoladei" democratice.
Chestiunea afgana are avantajul ca nu vizeaza direct probleme interne ale statelor membre sau ale Aliantei. Dar in acelasi timp in care George Bush cere sporirea trupelor din Afganistan in Franta, acest subiect provoaca a 100-a motiune de cenzura de la instituirea celei de-a Cincea Republici, in 1958. Socialistii francezi, in opozitie in Parlament, dar victoriosi in recentele alegeri municipale, cer asigurarea dreptului de control al legislativului asupra politicii de aparare. Criticand pozitia presedintelui Sarkozy si a guvernului Fillon in privinta cresterii numarului de soldati francezi trimisi in Afganistan, socialistii nu urmaresc doar preluarea ofensivei si fructificarea victoriei de la locale, ci pun in dezbatere publica politica externa si de aparare a Frantei.
In Romania, problema afgana a fost atinsa de presedintele Traian Basescu in ultimul interviu dinaintea inceperii summitului. Presedintele considera ca tara noastra "nu va fi un furnizor neconditionat de trupe in Afganistan". Dar nimeni, niciodata, nu a supus dezbaterii publice "furnizarea" trupelor pentru razboaiele postmoderne. Electoral, cateodata s-a mai vorbit eventual de aducerea lor inapoi. Chestiunea afgana dezvaluie vidul pe care se fondeaza politica actuala si care protejeaza politicienii de contagiunea democratica.
