» 25 de nave militare au participat la cea mai importanta aplicatie a anului.
» A fost utilizata, in premiera, o tinta de mare precizie in forma de balon.
Tragerile cu rachete necesita proceduri stricte de monitorizare si interdictie a navigatiei intr-un raion de mari dimensiuni. Se traseaza pe harta un triunghi cu laturi de peste 100 de kilometri cu baza spre larg, dupa care fiecarei nave i se incredinteaza o "felie" din poligon. Intrucat tipul de racheta P21 in varianta de antrenament nu este prevazut cu dispozitiv de autodistrugere, tragerile in zonele rutelor maritime sunt deosebit de periculoase. Desi nu este incarcata cu material exploziv, racheta, odata lansata, nu mai poate fi oprita, iar zecile de kilograme de combustibil pot avea efectul unei incarcaturi reale. Pentru perfectionarea echipajelor, tintele au dimensiuni cat mai mici cu putinta. si cum racheta se ghideaza singura in zbor si de obicei isi alege cea mai mare tinta din zona spre care a fost lansata, apropierea de poligon a oricarei nave comerciale sau militare poate transforma totul intr-un dezastru. Tocmai de aceea navigatia in zona poligonului a fost interzisa, iar ordinul de lansare nu s-a dat pana cand cele doua elicoptere si MIG-ul 21 LanceR care au monitorizat raionul din aer nu au confirmat ca marginile triunghiului sunt securizate.
Punct ochit, punct lovit
Instalatia Mobila de Lansare (IML) a deschis recitalul. Un camion greu de 40 de tone care poarta doua containere cu rachete, perfect camuflat in zona Cap Midia, este o arma mortala pentru navele inamice. Este greu de detectat pe radar, racheta lansata are o precizie de-a dreptul milimetrica si, in majoritatea cazurilor, este observata prea tarziu pentru a se mai poate face ceva. La 16.30 este dat ordinul de lansare. O minge de foc apare la orizont, se ridica putin, dupa care coboara la rasul apei si se duce glont spre prima tinta. Aviatia confirma prima lovitura in plin. Urmeaza Nava Purtatoare de Rachete 190 "Lastunul". Supla, bine inarmata, dotata cu motoare extrem de puternice, goneste pe marea de gradul trei la cativa zeci de metri de fregata "Regele Ferdinand", unde este imbarcata presa. Brusc, suieratul turbinelor se intensifica, "Lastunul" intra pe culoarul de tragere, capacele tubului se deschid, o limba de foc de cativa zeci de metri cuprinde tot vasul, iar racheta pleaca. In mai putin de un minut, aceasta dispare din raza vizuala si loveste in plin tinta aflata la peste 35 de kilometri departare.
Urmeaza batranul "Marasesti". Desi are peste 20 de ani in slujba Marinei, nava-amiral nu pare deloc obosita. Silueta masiva isi face aparitia de undeva din nordul poligonului, se aliniaza elegant pe aliniamentul imaginar si deschide focul.
Dupa cateva minute, pilotii elicopterelor bifeaza pentru a treia oara in raport "tinta lovita". Toate navele participante receptioneaza mesajul, echipajele se destind, iar comandantii zambesc si se felicita unii pe altii. Din considerente financiare, Marina Militara organizeaza astfel de trageri doar o singura data pe an. O ratare echivaleaza pentru militari cu un an de instructie pierdut. Cercetatorii militari au testat un nou model de tinta.
Mult mai mic fata de obisnuitele pontoane cu suprafete reflectorizante care imita amprenta radar a unei nave, "inamicul" de anul acesta este format dintr-un balon cu diametrul de cinci metri, care pluteste la cativa metri deasupra apei si are niste suprafete reflectorizante radar. Este mai usor de instalat, dar greu de lovit.
Pregatite pentru orice fel de misiuni
Fortele Navale sunt complet operationalizate NATO. Alaturi de navele destinate apararii apelor teritoriale, comandamentul flotei dispune de forte capabile sa participe la operatiuni in apele internationale. "Regele Ferdinand" si "Regina Maria" formeaza, impreuna cu "Marasesti", Flotila de Fregate, destinata in principal misiunilor externe departe de casa. Capitanul comandor Marian Savulescu, comandantul fregatei "Regele Ferdinand", a precizat ca fregatele tip 22 beneficiaza de o autonomie considerabila. "Avem capacitati de alimentare in mars. Fregatele pot atinge orice punct de pe glob", a declarat comandantul. z
SPECIALISTUL
» Au trudit
45 de zile
Tensiunea la bordul navelor este maxima: "Cand se ordona lansarea, nu se mai aude nici musca. Pentru cateva minute, cat dureaza exercitiul propriu-zis, echipajele au muncit 45 de zile. S-a folosit acelasi tip de racheta, modelul rusesc P21, denumita in codul NATO SS-N-2C Styx. Are tehnologia anilor ’80 si o precizie tehnica de lovire de 99%". Oficialul a mai adaugat ca tragerile au fost programate la executia bugetara de la sfarsitul anului trecut si nu afecteaza cu nimic bugetul Marinei pe 2007.
Capitan Comandor
Iosif Bencze, sef Birou Exercitii Navale Comandamentul Flotei
CONSECINtE
» Fara trageri
In Delta
Cap Midia a ramas in prezent singurul poligon unde navele militare isi pot testa tehnica de lupta. Din considerente de protectie a Biosferei Deltei Dunarii, divizionul de monitoare si vedete blindate de la fluviu si-a mutat, anul acesta, aria de instructie la Midia. S-a muncit mai mult, insa rezultatele tragerilor au fost la fel de bune ca in cazul flotei maritime.