0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialO soluţie bazată pe gipscarton

O soluţie bazată pe gipscarton

În procesul de reame­najare şi recondiţionare a unui apartament, mascarea instalaţiilor de orice fel (de apă, gaze, scurgere sau încălzire) a devenit o soluţie necesară şi obişnuită. Iar aplica­rea se bazează pe gipscarton.

 

Acest fapt se datorează, în primul rând, uşurinţei cu care gipscartonul se poate modela şi monta, dar şi funcţionalităţii sale ridicate. Astfel, în funcţie de locul în care sunt construite, măştile pentru instalaţii pot lua cele mai diverse forme, armonizându-se cu celelalte elemente arhitectonice ale încăperii. Ele pot îndeplini, de asemenea, o sumedenie de roluri, de la cele pur utilitare până la cele de ordin estetic. Practic, această ultimă funcţie derivă întotdeauna din cea utilitară, ea exploatând forma şi volumul pe care aceasta le dictează. Cu alte cuvinte, volumul, forma şi traseul conductelor impun, într-o primă etapă, proiectarea măştii lor. În cele mai multe dintre situaţii, acest proiect ia forma unui paralelipiped. Abia plecând de aici cel care proiectează masca îşi poate folosi imaginaţia pentru a da volumului respectiv şi alte întrebuinţări. De asemenea, un astfel de volum poate servi drept bază pentru alte construcţii, mai ales cu rol decorativ.

Un alt aspect care nu trebuie neglijat atunci când hotărâm construirea unei măşti este mediul în care aceasta va fi amplasată. De obicei, necesitatea unei astfel de construcţii apare în încăperi cu umiditate ridicată, ca baia şi bucătăria. De aceea trebuie să alegem cu atenţie materialele pe care le vom folosi. Mai întâi, gipscartonul trebuie să fie rezistent la umiditate. Mai apoi, dacă masca va fi placată cu faianţă, îmbinările plăcilor ceramice trebuie perfect executate pentru a nu permite apei să se infiltreze. În cele ce urmează vom prezenta realizarea unei măşti pentru construcţia căreia s-au folosit profilele metalice, plăcile din gipscarton şi plăcile ceramice. Masca are o formă regulată, ea fiind uşor de construit şi de către cei cu mai puţină exprienţă în domeniu. Rolul ei este acela de a masca alimentarea cu apă şi scurgerea unei căzi cu hidromasaj.

Etape de lucru:

1. Realizarea scheletului metalic. După o măsurare atentă a spaţiului în care urmează să fie amplasată construcţia, se taie şi se fixează în dibluri profilele metalice care vor forma scheletul măştii. Se pot folosi montanţi UW30 şi ghidaje CD60.

2. Protejarea împotriva umidităţii. Recomandarea specialiştilor este ca în jurul conductelor metalice de apă să se înfăşoare un strat de vată minerală cu folie de aluminiu. Astfel, masca va fi protejată de condensul care este produs de conducte în perioada iernii

3. Montajul gipscartonului. Închiderea măştii a fost realizată cu plăci din gipscarton, rezistent la umezeală. După ce plăcile au fost măsurate, trasate şi decupate, au fost aşezate pe poziţie şi, după verificarea dimensiunilor, au fost fixate definitiv.

4. Finisajul. Finisarea măştii se poate face în mai multe moduri: cu zugrăveli sau cu plăci ceramice. Indiferent de finisaj, obligatoriu este să se monteze uşi de vizitare în zonele robineţilor şi ale racordurilor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă