Spectacolul este indicat celor care adora brand-ul "Vacanta Mare". Gazduit fiind de National, cu actori de renume, "Ecaterina cea Mare", si prin titlu si autor – Bernard Shaw -, pacaleste pe cei ce spera la o comedie rafinata, dar si pe fanii "Vacantei" care cred ca asista la un act cultural.
Pacaleala acestui spectacol porneste si de la Bernard Shaw. Dramaturgul, cu o consistenta opera, a inregistrat succese memorabile si pe scenele noastre cu "Pygmalion", "Profesiunea doamnei Waren", "Discipolul diavolului" sau "Cezar si Cleopatra". Dar… "Ecaterina cea Mare", scrisa in 1913, a fost considerata, de multi exegeti ai lui Shaw, "un flecustet", cum recunoaste si autorul. Nu si-a dorit sa prezinte in piesa sa evolutia a doua personalitati politice de marca din istoria Rusiei – Ecaterina cea Mare si Potemkin -, ci a atacat cu cinism posibila intimitate a unor stapani ai puterii ce "au fost comedianti sentimentali". Dramaturgul mai recunoaste ca "Nu voi pretinde ca am intentionat sa realizez un portret istoric in aceasta piesa care il lasa pe cititor la fel de ignorant in domeniul istoriei Rusiei pe cat era inainte de a intoarce aceasta pagina. si nici ca am reusit sa schitez un portret definitiv al Ecaterinei, fiindca n-am luat in discutie politica pe care a practicat-o". Piesa are un conflict simplu, subtirel, si abunda in situatii si replici specifice unei farse, unei comedii bufe. Dupa un stagiu petrecut in America, la curtea imperiala a Rusiei soseste capitanul englez Charles (Silviu Biris), cu studii la Cambridge, care doreste sa o cunoasca pe celebra Ecaterina cea Mare (Maia Morgenstern). Nu poate ajunge la ea decat cu acordul printului Potemkin (Stefan Iordache). Charles – care are si o logodnica (Ana Macovei) -, va starni poftele erotice ale Ecaterinei. Acesta este pe scurt subiectul. Cum se deruleaza el pe scena, Ecaterina se putea numi si Veta dintr-o mahala mioritica, iar Potemkin, Gica, si povestea lor ar fi devenit credibil apropiata de realitatea zilelor noastre. Regizorul Cornel Todea si-a dorit, totusi, sa respecte epoca provenientei personajelor alese de Bernard Shaw in scopul de a ridiculiza mai marii puterii. Muzica lui Nicu Alifantis, atractiva, are inflexiuni din folclorul rus. Spectacolul beneficiaza de o scenografie eleganta, cum de mult n-am mai intalnit in cazul unei comedii de epoca. Stefania Cenean creeaza un decor cu mobila de calitate, adecvata timpului actiunii, iar costumele sunt incantatoare ca linie a desenului, fastuoase, cum sta bine locatarilor unei curti imperiale. Numai ca locatarii astfel invesmantati sunt niste marle, iar marlania lor se manifesta prin diverse atitudini. Autorul a intentionat satirizarea unui conflict intre doua civilizatii, cea a capitanului englez, ridicol de riguroasa si cea a celor doi stapani ai Rusiei, viciati si imorali. In spectacol Charles va fi speriat de ce constata. Potemkin se imbata si se drege cu otet, serveste cu pofta o ceapa al carei miros invadeaza sala Amfiteatru, Ecaterina il supune sadic pe englez la torturi, gadilandu-l, muscandu-l, pipaindu-l. Toate acestea, sa le zicem gaguri, provoaca amuzamentul fanilor divertismentului tv.
Anima aceasta farsa incarcata de vulgaritate, Stefan Iordache si Maia Morgenstern, actori de prestigiu, cu o biografie artistica bogata in succese, care accepta sa se amuze in personaje caricaturi desprinse din istorie. Curtea imperiala e prezentata de Potemkin, in debutul reprezentatiei, intr-o scena lunga in care el se imbata. Fostul amant al Ecaterinei, care o manevreaza din umbra pe aceasta, pare un betiv dizgratios. Din cand, in cand, Stefan Iordache sugereaza insa, peste bufoneriile betivului Potemkin, peste exagerarile turmentarii sale, si subconstientul acestuia mereu atent la manevrarea itelor politichiei. Potemkin al sau e un smecher, care se maimutareste, dar uneori isi aminteste de autoritatea puterii sale. Stefan Iordache se joaca necontrolat regizoral cu ofertele partiturii si pune la bataie ca un iluzionist toate trucurile artei sale ca sa cucereasca publicul, exagerand adeseori. Calea exagerarilor in interpretarea Ecaterinei o urmeaza si Maia Morgenstern. Temperamentul sau vulcanic isi spune din nou cuvantul. Actrita pedaleaza pe caricaturizarea Ecaterinei, o femeie dominata de pofte erotice. Jongleaza cu inflexiunile vocale, cu expresiile grotesti atribuite uneori personajului. Cei doi practica o comedie grosiera, superficiala.
Spiritul despotic al stapanilor puterii se face pe deplin simtit de cei care ii slujesc. Un sergent speriat de manifestarile lui Potemkin creioneaza discret, cu umor de buna calitate, Florin Lazarescu, ca si Mihai Calota pe sambelanul Ecaterinei, actorul sugerand si linia homoxesuala a personajului. Speriat de ce i se intampla va fi si Charles in interpretarea lui Silviu Biris ce devine doar un incasator al dezlantuirilor verbale si chiar fizice ale celor implicati in relatiile cu personajul sau. In acest spectacol relatiile intre personaje nu se urmaresc, pentru ca Potemkin si Ecaterina se transforma doar in partituri comice convenabile pentru recitalurile particulare ale actorilor distribuiti. Debuteaza pe scena Nationalului bucurestean, in rolul logodnicei, Ana Macovei, castigatoarea marelui premiu la Gala tinerilor actori de la Mangalia. Este un rol de plan secund, dar actrita il impune, sugerand distinctia englezoaicei care lupta sa-si pastreze alaturi iubitul. Claire, logodnica, apartine unei alte lumi si o incomodeaza prezenta la curtea Rusiei.
"Ecaterina cea Mare" ramane un spectacol care prin afis – titlu, autor si distributie – arunca nada provocarii de a fi vizionat, dar pacaleste pentru ca… afara-i vopsit gardul, inauntru-i leopardul. Iubitorii divertismentului tv vor fi insa, multumiti, regasind si la teatru amuzamentul vulgar cultivat de televiziunile noastre.
ileana.lucaciu@romanialibera.ro
