Circa o mie de membri ai Asociaţiei pentru Drepturile Taximetriştilor Independenţi (ADTI) vor participa miercuri, în Piaţa Victoriei din Capitală, la un miting de protest faţă de faptul că trebuie să plătească retroactiv asigurările de sănătate pe ultimii cinci ani, anunţă NewsIn.
Mitingul va avea loc între orele între orele 11.30 şi 14.30.
„Vom veni la protest cu maşinile, vom parca pe Bulevardul Aviatorilor şi vom merge la Guvern pe jos. Protestul trebuia să fie pe 18 noiembrie, însă l-am amânat, la cererea celor de la Primărie”, a declarat, pentru NewsIn, preşedintele ADTI, Viorel Radu.
Taximetriştii îl acuză pe ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, că are o atitudine „lipsită de transparenţă” faţă de ei şi că a adus Persoana Fizică Autorizată (PFA) în pragul disperării.
„Ministrul doreşte de la aceştia plăţi retroactive pe ultimii cinci ani plus penalităţi, deşi nu a prestat pentru aceştia nicio activitate gratuit. Dorim echitate între Persoana Fizică Autorizată şi societăţile comerciale care atunci când angajează o persoană şi încheie contract de asigurări medicale în numele său nu este obligată să plătească retroactiv pe ultimii cinci ani asigurări medicale dacă acesta nu a avut un asemenea contract înainte de a se angaja”, au afirmat taximetriştii, într-o scrisoare deschisă adresată premierului Emil Boc.
Din cauza protestului taximetriştilor, traficul rutier în zonă va fi restricţionat, anunţă reprezentanţii municipalităţii. Astfel, între orele 11.30 şi 14.30, va fi restricţionată circulaţia rutiera pe breteaua de legătură dintre str. Paris şi Şos. Kiseleff, iar în intervalul 10.45-14.45, nu se va circula pe benzile I, II şi III pe Bd. Aviatorilor, între str. Arh. Ion Mincu şi P-ţa Victoriei, sensul spre P-ţa Victoriei. Tot între orele 10.45 şi 14.5, circulaţia rutieră pe bd. Aviatorilor, sensul spre P-ţa Victoriei, va fi deviată din P-ţa Charles de Gaulle.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, face un apel către bucureşteni să folosească, pe cât posibil, mijloacele de transport în comun şi să evite zonele mai sus menţionate, pentru a evita blocajele în trafic.