3 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialO mama si-a injunghiat mortal copiii

O mama si-a injunghiat mortal copiii

Geneviève, o belgianca in varsta de 40 de ani, mama a cinci copii, si-a omorat cu lovituri de cutit fiul si cele patru fiice, semanand groaza si consternare in oraselul Nivelles, din centrul Belgiei, transmite AFP.

Yasmine, Noura, Myriam, Mina si Mehdi, cu varste intre trei si 14 ani, au fost ucisi de mama lor, ieri dupa-amiaza, cand s-au intors de la scoala. Corpurile neinsufletite ale celor cinci au fost gasite intinse in paturile lor, la etajul casei parintesti din centrul oraselului Nivelles, situat la circa 20 de kilometri sud de capitala Bruxelles, potrivit autoritatilor locale. Teribila veste s-a propagat rapid, multi dintre cei 25 de mii de locuitori ai localitatii declarandu-se terifiati.
Dupa ce si-a taiat copiii cu sange rece, Geneviève a sunat la serviciul de urgenta si, apoi, a incercat sa se sinucida. Tentativa nu i-a reusit insa si mama ucigasa a fost transportata la un spital din apropiere, unde medicii au reusit sa o stabilizeze. Autoritatile locale s-au declarat stupefiate de gestul dramatic al femeii. "Era o mama care isi iubea copiii, este de-a dreptul de neinteles", a declarat Pierre Huart, primarul oraselului. "Era o familie bine integrata in comunitate, care s-a mutat in Nivelles in anul 2000. Copiii mergeau la scoala in oras. Erau foarte politicosi. Era agreabil sa-i intalnesti", adaugat primarul. Dar unii vecini au afirmat ca sotul Genevièvei si tatal copiilor, care lucra in domeniul farmaceutic, era plecat de un timp intr-o calatorie de afaceri, situatie care nu-i convenea femeii. Iar purtatorul de cuvant al parchetului din localitate, Bernard Goethals, a informat ca "mama si-a expus proiectul" intr-o scrisoare adresata unei prietene. Dar, din pacate, aceasta a ajuns la destinatie prea tarziu. De asemenea, Goethals a declarat ca au fost formate o comisie de ancheta, conform uzantelor in astfel de cazuri, si "o celula de acompaniere a victimelor", alcatuita din psihologi, care va lucra cu prietenii si colegii de scoala ai celor cinci copii ucisi, pentru ca acestia sa nu sufere vreun soc.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă