In decembrie trecut, Frits Bolkestein, olandezul care a fost comisar european pentru competitie intre 1999 si 2004, descria campania guvernului Nastase pentru aderarea la UE drept „diplomatie bazata pe nimic”. Alaturi de primul ministru, au jucat roluri de vedete si Mircea Geoana si Adrian Severin. Dar in culise era o uriasa intreaga trupa de personaje care a luat parte la circul relatiilor publice menit sa convinga Bruxelles-ul ca se afla reforme solide in spatele „planurilor de actiune” si al „strategiilor anticoruptie” lansate periodic de la Palatul Victoria.
Unul dintre cei mai harnici actori in exercitiul de lobby a fost Bogdan Chirieac, pe atunci cel mai important comentator de externe al „Adevarului”. Show-ul sau saptamanal de televiziune, „ProVest”, avea in mod consecvent un mesaj pentru telespectatorii romani: se faceau, in sfarsit, progrese ferme in Romania, „pentru a o aduce inapoi in lumea civilizata”.
Dar in 2005, in noua sa pozitie, mesajul lui Chirieac s-a schimbat total. O arata negru pe alb propozitia de deschidere a editorialului sau din 12 august: „Devine tot mai evident ca Romania va scapa trenul european din 2007”. Primele doua motive date pentru acest dezastru erau: „politica externa a presedintelui Basescu” si „instabilitatea politica”.
Nu a explicat de ce politica pro-americana a lui Basescu e impotriva Romaniei in 2005, cat timp, in 2001-2003, Mircea Geoana a fost cu mult mai dezinhibat cu promisiunile de sprijin facute administratiei Bush. Nici nu mentioneaza in editorial ca putine state europene au evitat instabilitatea politica in acest an turbulent, unul in care Romania a facut eforturi incununate de succes in ce priveste inceperea unei reale reforme a justitiei. Pentru Olli Rehn, comisarul pentru extindere, acesta este elementul-cheie pe care-l doreste de la Romania; actiunea in acest domeniu va cantari greu in decizia privind invocarea sau nu a „clauzei de salvgardare”, ce ar amana aderarea pana in 2008.
In decembrie, cand a fost dezvaluita existenta acestei clauze, Chirieac nu a scos nici un cuvant in ce o priveste. Se aplica si Bulgariei, dar in cazul vecinei de peste Dunare e nevoie de decizia unanima a celor 25 de state ale UE pentru invocarea clauzei, in timp ce, in cazul Romaniei, e nevoie doar de o majoritate calificata care sa spuna „Nu” si sa naruie sperantele Romaniei in ce priveste 2007. Acesta a fost un semnal clar privind mai marea consideratie de care se bucura Bulgaria la Bruxelles.
Pe cand eram un invitat, mai degraba rebel, al emisiunii sale, Chirieac a insistat pe faptul ca performantele importante ale Bulgariei erau mult exagerate. In ce priveste crima organizata si, probabil, sistemul de justitie, argumentele sale au ceva greutate. Dar el nu a explicat niciodata, nici mie, nici cititorilor sai, de ce Bulgaria a inchis atatea capitole dificil de negociat cu mult timp inaintea Romaniei, de ce restrictiile privind calatoriile in spatiul Schengen au fost ridicate cu un an inaintea Romaniei, nici de ce Bulgariei i-a fost acordat statutul de economie functionala de piata in 2002, cu mult inaintea Romaniei.
Probabil ca o cheie catre convingerile sale e data de un editorial pe care l-a scris pentru „Adevarul” pe 6 noiembrie 2003: „Ca si in cazul NATO, decizia UE nu se bazeaza pe indeplinirea criteriilor de aderare formale necesare. Este vorba, pur si simplu, de o decizie politica”.
Prin urmare, criteriile de la Copenhaga, ce subliniaza stabilitatea institutiilor ce garanteaza democratia, statul de drept si drepturile omului, nu conteaza prea mult. Ceea ce conta cu adevarat era un criteriu neoficial bazat pe castigarea increderii greilor Uniunii Europene, reticenti in trecut. In campania din 2004, Traian Basescu a aratat clar ce inseamna asta in practica: contracte scumpe pentru proiecte de infrastructura acordate fara licitatie. Deloc surprinzator, Basescu fost tinta lui Chirieac de indata ce a intrat in Palatul Cotroceni. Asta pentru ca nu pastrase tacerea asupra mostenirii grele cu care guvernul Aliantei avea sa se confrunte. Administratia precedenta era hotarata sa bage Romania pe usa din dos a Europei, facand schimbari minime. Si e improbabil ca, vreodata, Chirieac va admite ca a fost asa.
Si Emma Nicholson a fost dura in februarie 2004 cand a produs un raport in Parlamentul European recomandand inghetarea negocierilor cu Romania cat timp libertatea presei, independenta justitiei si amploarea coruptiei ramaneau motive de maxima ingrijorare. Chirieac a poreclit-o imediat „Baronesa Munchhausen” intr-unul din editorialele sale. El a dat din nou in clocot cand ambasadorul SUA Michael Guest a fost si mai dur in ce priveste esecurile din aceste domenii. Erau „zone tabu” care nu-si gaseau nici un loc in epistolele increzatoare ale lui Chirieac despre viitorul european cladit pentru Romania sub PSD. Pagubele cauzate sperantelor Romaniei de a evada din „zona gri” de ministri precum Rodica Stanoiu la Justitie si Ovidiu Musetescu la Privatizare erau rareori sau poate deloc pomenite in aceste editoriale. Nu e probabil sa fi figurat ca subiecte de discutie in cadrul circuitului cocteilurilor de la ambasade sau in discutiile off-the-record, nici nu erau subiecte potrivite pentru al sau show de duminica, la PRO TV, mai ales tinand cont de datoriile acestuia catre stat.
Daca Romania sta, intr-adevar, mai mult timp decat merita in „zona gri”, o „eminenta cenusie” precum domnul Chirieac nu se poate feri de o oarecare responsabilitate pentru aceasta. El a avut o pretioasa ocazie de a-si folosi, inainte de decembrie 2004, editorialul din „Adevarul” pentru a insista in ce priveste o reala modernizare a statului roman, dar in schimb s-a refugiat in platitudini. Asta este… acum, alaturi de Adrian Severin, si altii, vaneaza un presedinte care e departe de a fi perfect, dar care manifesta o hotarare crescanda in ce priveste indeplinirea reformelor cerute de populatie si pe care Bruxelles-ul le dorea indeplinite inainte de 2004. Motivele unei atari inconsecvente pot parea neclare pentru moment, dar cu siguranta vor deveni vizibile cand va fi scrisa in sfarsit intreaga poveste a tentativei Romaniei de a intra pe usa din dos in clubul de la Bruxelles.
