Scriam acum câteva zile de nişte întâmplări petrecute pe strada Sfintei Vineri din Cartierul Florilor, sub numele Civilizaţia răbdării. De atunci am fost întrebat de câteva ori de unde sunt locurile astea; şi dacă, aşa cum se înţelegea, e vorba de Viena, de ce nu le-am spus pe nume.
Într-adevăr, Freytaggasse nu e strada Sfintei Vineri – e numită după un scriitor, şi, în plus, vineri e „freitag” cu „i”. Floridsdorf nu ştiu dacă o fi sau nu Cartierul (Satul) Florilor – vechea lui stemă are trei flori şi opt frunze, dar e posibil ca numele să vină de la abatele mănăstirii Klosterneuburg, Floridus Leeb, care a oferit pământ unor colonişti.
Adevărul e însă că orice loc are pentru mine două nume.
Unul e cel din acte şi din buletin, pe care îl folosesc pentru GPS; altul e numele pe care îl dau eu locurilor în funcţie de cum se potrivesc în poveştile mele.
Casa cumpărată de ai mei la ţară nu avea un nume, dar pentru mine a luat numele familiei care locuise acolo zeci de ani: Casa Har. Suna foarte potrivit, mai ales că e la marginea unui tărâm descris de scriitorul clujean Alexandru Vlad într-o carte de-ale lui. Dacă voi scrie vreodată poveşti cu oameni ai pădurii sau cu spiriduşii din Valea Fundăturii, cadrul lor real va fi inspirat dintr-un sat clujean pe unde se aude zvon de autostradă.
Citind Lord of the Rings sau Game of Thrones, mă gândeam câte nume şi istorii au inventat oamenii ăia. La fel, în cărţile cu „Asterix şi Obelix”, les gaulois care le rezistă romanilor, o mare parte parte din umor vine din nume.
Mă gândeam cum ar fi dacă cineva ar scrie (a se citi, dacă eu aş scrie) o saga istorică plasată în Dacia antică. Dar adevărul e că nimic nu prinsese încă viaţă în imaginaţia mea până când nu am căutat în liste de vechi cuvinte dacice denumiri de-ale timpului. Ceva a răsărit din apele negre şi tulburi ale informaţiilor despre epocă: am numele cetăţii şi deja câteva personaje îi dau târcoale; chiar dacă nimic nu se va naşte din asta, inspiraţia a venit tot de la nume.
Cam aşa e cu denumirile. Lumea poate fi mult mai mult decât o înşiruire de locuri. Folosim nume ca să-i dăm viaţă şi personalitate, iar dacă povestea nu are întotdeauna logică în rutina de zi cu zi sau pe hărţile GPS-urilor, să zicem doar că nu toată lumea trebuie să aibă imaginaţie.
În lumea mea, fiecare colţ de stradă poate fi o poveste. Unele le voi scrie aici. Altele, în cărţi pe care nu le voi publica niciodată.
