4.7 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialNumărului victimelor în accidente aeriene a crescut în anul 2010

Numărului victimelor în accidente aeriene a crescut în anul 2010

Anul 2010 a fost un an cu probleme pentru siguranţa transportului aerian, cu o creştere a numărului de victime în accidente de avion, la 828 de persoane decedate în întreaga lume, potrivit unui bilanţ publicat marţi de centrul britanic specializat Ascend, citat de AFP, potrivit Mediafax.

Anul trecut, au fost înregistrate 28 de accidente aeriene cu victime, adică o creştere cu 22 la sută, potrivit Acend. Ele au provocat moartea a 828 de pasageri şi membri de echipaj, cu 13 la sută mai mult decât cele 731 de decese înregistrate în 2009.

„2010 a fost un an prost, cu un nivel al accidentelor mortale care se agravează: s-a ajuns de la un accident la 1,5 milioane de zboruri în 2009, care a fost cel mai bun an pentru siguranţă înregistrat vreodată, la un accident la 1,3 milioane de zboruri anul trecut”, a declarat Ascend.

Accidentul cel mai grav din 2010 a vizat un Boeing 737 al Air India Express care s-a prăbuşit la aterizarea la Mangalore, în sudul Indiei, provocând moartea a 158 de persoane.
Anul a fost marcat de accidentul unui Airbus A321 al companiei Airblue în Pakistan (152 de morţi), al unui A330 al Afriqiyah în Libia (103 morţi) şi al unui Boeing 737 al companiei Ethiopian Airlines în Liban (90 de morţi).

„Însă, în pofida cifrelor relativ proaste din 2010, credem că siguranţa aeriană continuă să se îmbunătăţească” pe termen lung, nuanţează Ascend.
Astfel, au existat cu o sută de accidente mortale mai puţin în ultimul deceniu decât în timpul anilor ’90.
Pe o perioadă de zece ani, numărul total de morţi a înregistrat de asemenea un declin. Aproximativ 8.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente aeriene în ultimul deceniu, cu aproape 3.300 mai puţin decât cele 11.280 de decese înregistrate în anii ’90.

Cele mai citite

David Popovici, mesaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale! „Votați inteligent pentru viitorul nostru”

Campionul olimpic David Popovici a transmis un îndemn clar românilor în contextul turului doi al alegerilor prezidențiale, subliniind importanța votului ca mijloc de apărare...

David Popovici, mesaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale! „Votați inteligent pentru viitorul nostru”

Campionul olimpic David Popovici a transmis un îndemn clar românilor în contextul turului doi al alegerilor prezidențiale, subliniind importanța votului ca mijloc de apărare...

Medaliații României la Jocurile Olimpice și Paralimpice au fost premiați în cadrul Galei COSR!

Sportivii români care au urcat pe podiumul Jocurilor Olimpice și Paralimpice din 2024 au fost recompensați în cadrul Galei „110 ani de Olimpism în...
Ultima oră
Pe aceeași temă