„Restul e tacere”, zice ultima replica din „Hamlet”, dar filmarile la „Restul e tacere” sunt de-abia la inceput. Dupa cateva zile petrecute la Moara Vlasiei, pe langa Balotesti, echipa s-a mutat pana sambata in partea cealalta a Bucurestiului, la Uzunu.
Dealurile lungi, petrecute sunt acoperite trecator de umbra. E cald. Cai pe partea stanga. Corturi si masini pe dreapta. La vreo 600 de metri in spate, baza echipei. In fata, locatia. Doua camere, sine de traveling, macaraua, rulote, tunuri, corturi sub care stau actorii, dar si corturi in care stau separati – ca sa nu fraternizeze probabil – „dorobantii” si „otomanii”. Nu, nu suntem intr-un film de Sergiu Nicolaescu, ci intr-un film despre cum s-a facut (in 1911) primul lungmetraj romanesc, „Razboiul Independentei”. Ce vedem nu e nici Uzunul, nici macar Calugareniul, ci Vidinul (!). „Restul e tacere” e un film in oglinda. De o parte, nebunia unui regizor care nici macar nu era regizor – actorul Grigore Brezeanu – si a unui producator cu aere de mecena – Leon Popescu – care au strans in 1911 80.000 de figuranti, visand sa intre in istorie. De cealalta parte a oglinzii sunt regizorul Nae Caranfil si producatorul Cristian Comeaga, nebunia lor (de acum 12 ani) de a face un film despre facerea acestui film. Ce-i mana si-i mana pe oameni in lupta e in fond acelasi lucru – nebunia de a face film.
„Credeti ca eu si Nae suntem un cuplu ferice?”
– E cel mai amplu si cel mai complex film pe care l-am produs si la care am participat pana acum, ne spune producatorul Cristian Comeaga (Domino Film). Si financiar, si organizatoric e un efort teribil. (n.red. – filmul costa 2,4 milioane de euro.). Dar deocamdata totul merge bine. Surprinzator, mai uns decat la filme mai usoare pe care le-am facut pana acum. Am facut, ca in armata, verificari peste verificari. Suntem in perioada unor filmari de exterior, complicate, greu de amanat, greu de intors, si vremea e extrem de importanta.
– Cum ati reusit sa convingeti Jandarmeria sa va dea oameni?
– Jandarmeria a actionat imediat, ne-am inteles repede cati pedestri, cati calare ne trebuie. Cu Ministerul Apararii Nationale a fost un moment de neintelegere, bine, am si apelat la o ierarhie, a fost si un moment dificil cu ce se intampla in paralel in momentul ala, dar in fine, e bine cand totul se termina cu bine. Sunt 300 de oameni – si de la Jandarmerie, si de la MApN. Si 40 de calareti din care 10 sunt cascadori, iar restul, jandarmi calare.
– Am inteles ca stati pana sambata aici. Pe urma unde va mutati?
– Dupa Calugareni filmam la Cimitirul Bellu, iar lunea care urmeaza e cea mai complicata zi, pentru ca filmam prima secventa a filmului, inmormantarea unui mare actor al Teatrului National, Belciu e numele lui. Va fi cea mai ampla zi, cu cea mai multa figuratie, cu ceremonial religios.
– Relatia dintre dv. si Nae Caranfil are ceva din relatia lui Grig cu Leon?
– E relatia dintre toti producatorii si regizorii din lumea asta si din toate timpurile.
– Da, dar pe urma Grig s-a suparat pe Leon.
– Pai, ca si in viata. Credeti ca eu si Nae suntem un cuplu ferice de mai mult de un sfert de veac?
– Sunteti un cuplu longeviv…
– Pai da, pentru ca avem pana la urma ratiune, dar suntem temperamente diferite. Si eu, si el intelegem printr-un film bun cam acelasi lucru, si asta e lucrul care ne uneste de atata timp.
Mai blonziu ca De Niro
Actorii stau la umbra. A terminat deocamdata de filmat Radu Banzaru, care avea un cadru cu jandarmii figuranti in spate. Are mustata, si-a lasat parul sa creasca. Marius Florea Vizante se odihneste alaturi de colegi. El e prima vioara din distributie, il interpreteaza pe Grigore Brezeanu. Ovidiu Niculescu, alias Leon Popescu, nu e pe platou. Din distributie mai fac parte Silviu Biris, Florin Zamfirescu, Valentin Popescu, Nicu Mihoc, Mirela Zeta. Il intreb pe Marius Florea Vizante (imbracat de Doina Levintza intr-un frumos costum galbui, cu o sapca gri pe cap) cum s-a pregatit pentru rol, daca a vazut filmul original. „Sigur, cu totii l-am vazut in institut, dar cel mai important lucru din pregatire cred ca a fost documentarea despre epoca, cum se purtau oamenii, cum se imbracau, care erau convenientele sociale, stiu si eu, Capsa, tramvaiul cu cai, birjele, sacagiii, floraresele. O sa vedeti ca din punctul asta de vedere o sa fie o grija generala de a reconstitui atmosfera Bucurestilor de altadata, de care tuturor ne e dor chiar daca n-am trait in vremea aia. Asa cum a scris Nae scenariul, este ceva magic in relatia dintre producator si tanarul regizor. Pe undeva relatia este si putin paterna, Leon il ia sub aripa lui pe Brezeanu. „Marius Florea Vizante isi aduce aminte cum l-a sunat in urma cu doua luni Nae Caranfil: „Vizante, iti mai aduci aminte cum aratai acum 12 ani? Intr-o luna trebuie sa arati la fel.” (Regizorul il avea in minte pentru rol inca de acum 12 ani.). Prin urmare, actorul a trecut la regim alimentar, n-a mai baut, n-a mai tras de fiare, doar a alergat, a avut grija sa nu se bronzeze si a citit scenariul de mii de ori. Fizic seamana „oarecum” cu Grigore Brezeanu. „El era chiar mai scund decat mine, dar ca atitudine, ca impertinenta, eu zic ca semanam.” „Te-ai pregatit pentru rol ca De Niro”, intervine actorul Silviu Biris. „Semeni foarte tare cu el”. „Da, dar eu sunt mai blonziu”, replica Marius Florea Vizante.
Un film despre moarte?
„Asa e bine? Va uitati?”, ii intreaba „seful” calaretilor pe Nae Caranfil si pe directorul de imagine Marius Panduru. Cred ca e cascador. Cand nu se filmeaza, isi pune ochelarii de soare. Parul e varat sub cascheta. 40 de cai cu calareti sunt filmati de doua camere. Nae Caranfil se uita prin cele doua „assist”-uri si nu-si ascunde bucuria cand dubla iese bine. Caii sunt incinsi, dar jandarmii par odihniti. Marius Panduru face drumuri de la „assist”-uri la camere. Il deranjez la mijlocul drumului si il intreb de ce filmeaza in format cinemascop.
„Pentru ca mi se pare foarte potrivit pentru amploarea evenimentelor. Este un film cu un parfum deosebit, se intampla intr-o epoca speciala. Da, cinemascopul a fost optiunea mea, si nu numai pentru format. Formatul se poate face si pe Super35 ca sa obtii acelasi raport al laturilor. Am optat in primul rand pentru ce inseamna profunzimea obiectivelor anamorfotice care te ajuta foarte mult sa materializezi lucrurile in spatiu, sa le dai o personalitate speciala.” „De ce n-ai mai plecat in Canada? De vreo trei ani tot pleci.” „O sa plec, raspunde el razand. Uite, ma blocheaza proiectele astea.”
„"Restul e tacere" va fi in esenta un film despre moarte”, avea sa spuna Nae Caranfil putin mai tarziu la conferinta de presa improvizata sub un cort, desi nota generala a filmului va fi una ironic-tandra fata de naivitatea cineastilor pionieri. De ce? Intreprinderea extraordinara a lui Grig si Leon e sortita eternitatii, nemuririi in spatiu si timp. Cinematograful facea primii pasi, erau primele momente de savurare a imortalitatii sale. In acelasi timp, ne avertizeaza regizorul, „Restul e tacere” va fi un film de autor. Nu ne-am fi indoit.
