Mark Gitenstein pare genul de ambasador manierat, binevoitor şi extrem de încântat de ţara în care îşi îndeplineşte mandatul. Şi este, fără îndoială. Dar mai sunt câteva lucruri care pot scăpa. L-am văzut acum câteva zile ascultând cu răbdare şi hotărâre ce aveau de spus judecătorii şi procurorii adunaţi la o conferinţă despre justiţie sponsorizată de ambasada americană. Ca vechi jurist, omul pare realmente preocupat de a găsi o soluţie la marasmul în care se află justiţia română, ceea ce îi face onoare. Dacă veţi urmări atent, veţi descoperi în plus în acest interviu un om cu un simţ al umorului destul de caustic pe care ştie să îl paseze elegant, cu o voce joasă şi un zâmbet imperceptibil.
România liberă: A trecut aproape un an de când aţi fost numit ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti. Cum a fost acest an? Se apropie România cât de cât de imaginea pe care o aveaţi despre ea?
Mark Gitenstein: Înainte de orice, trebuie să recunosc că am cea mai bună slujbă din câte am avut vreodată şi sunt îndrăgostit de ea. Mă distrez de minune; pentru mine reprezintă un moment de redescoperire a legăturilor mele personale – ceea ce este important – dar această slujbă mi-a permis să îl reprezint pe preşedinte Obama şi poporul american, ceea ce, desigur este o onoare şi un privilegiu. România este incredibilă! Iubesc România. Nu ştiam destule despre România când am venit aici. Mi se spusese că este o ţară frumoasă dar habar n-aveam cât e de frumoasă. În ultimele săptămâni am călătorit destul de mult prin ţară. Am fost în Delta Dunării, care este incredibilă. Îmi aminteşte de locurile unde am copilărit, în mlaştinile Floridei.
Am fost şi la Oradea şi am vizitat câţiva oameni în munţi şi mi-am amintit de munţii din statul North Carolina, unde am fost la colegiu, la Universitatea Duke. România îmi aminteşte de multe lucruri plăcute dar aici este o diversitate incredibilă – biodiversitate – multe locuri geografice complet diferite şi iubesc lucrul ăsta.
Şi iubesc Bucureştiul, arhitectura lui şi diversitatea populaţiei. Se întâmplă foarte multe aici, oraşul are o energie enormă, ceea ce este plăcut.
Rl: Şi cea mai mare surpriză?
M.G.: Ştiam că este o ţară frumoasă dar am rămas înmărmurit de cât poate să fie de frumoasă. Numai atunci când ieşi din Bucureşti îţi poţi da seama de diversitatea acestei ţări. Cred că aceasta a fost cea mai mare surpriză pentru mine.
Rl: Anul acesta aniversăm 130 de ani de relaţii diplomatice bilaterale. N-a fost un drum tocmai lin… Încotro ne îndreptăm astăzi?
MG: Ne îndreptăm în direcţia bună şi devenim din ce în ce mai apropiaţi. Ca americani, nu cred că avem un prieten mai bun şi mai de încredere decât România în această parte a lumii. Se întâmplă o mulţime de lucruri în perioada aceasta, există o mare tensiune economică şi acest lucru pune la încercare multe relaţii. Este ironic, dar România se descurcă probabil mai bine ca alte ţări din regiune. Cu toate acestea, românii iau decizii foarte dure, dar necesare iar pentru noi este îmbucurător. Politica aici este extrem de conflictuală, dar aşa este şi în Statele Unite acum.
Sunt foarte satisfăcut de faptul că România şi-a sporit activitatea în cadrul NATO, că are un rol important în Afganistan şi sunt convins că va continua să joace acest rol. Suntem foarte fericiţi pentru decizia privind scutul antirachetă. Aşadar, relaţia strategică devine mai strânsă pe zi ce ce trece, ceea ce e bine.
Rl: Anul trecut politica românească a fost foarte fierbinte şi nici anul acesta nu pare să se fi răcorit. Cum apreciaţi viaţa politică românească şi guvernarea?
MG: Comentariul meu în ceea ce priveşte politica dumneavoastră este că aţi învăţat multe lecţii greşite din politica americană şi că încercaţi să preluaţi multe aspecte pe care aş prefera să nu le preluaţi, precum folosirea excesivă a campaniilor negative, impostura, şi lipsa de dorinţă de a îngropa securea şi a lua decizii ca o naţiune. Dar avem aceleaşi probleme şi în SUA, aşa că, cine suntem noi să criticăm….
Rl: Ce aţi schimba?
MG: Aş schimba în ambele ţări… Aş vrea să văd mai puţină politică partizană şi un angajament mai mare faţă de binele naţional nu faţă de avantajul politic. Dar este valabil şi pentru SUA; e frustrant şi cred că motivul pentru care acest lucru se întâmplă este că anumiţi consultanţi politici şi alţii au ajuns la concluzia că o campanie negativă funcţionează şi, din păcate, aşa este.
Rl: Unul din lucrurile aprig dezbătute în campanie a fost suportul american – sau lipsa lui – pentru unul sau altul dintre candidaţi. Cum comentaţi ideea guvernul american favorizează candidaţi şi oficiali români?
MG: Noi nu susţinem vreun candidat la preşedinţie sau la alte funcţii şi nici nu-mi pot imagina că o vom face vreodată. Este oarecum măgulitor că oamenii cred că a fi apropiat de Statele Unite este important. Dar eu sunt foarte sceptic în această privinţă. Am văzut foarte multe sondaje şi nu am văzut nici o dovadă că susţinerea noastră sau apropierea de un candidat ar schimba cu ceva lucrurile în politica românească. Dar cred că există percepţia că America este un prieten al tuturor românilor, ceea ce ne dorim să fim şi, din acest punct de vedere este măgulitor.
Rl: Una din obsesiile noastre durabile este Rusia. Românii şi polonezii nu au primit bine vestea privind „resetarea‘‘ relaţiilor cu Moscova anunţată de administraţia Obama de teamă că SUA vor abandona regiunea. Autori americani respectaţi precum Ron Asmus vorbesc deschis despre finlandizarea Europei de Est..
MG: Îl cunosc pe Ron Asmus şi cunosc scrisoarea lui. Cred însă că putem avea o resetare a relaţiilor cu Rusia şi să menţinem în acelaşi timp relaţii puternice cu toate statele din Estul Europei. Asta am făcut în ultimele opt-nouă luni şi cred că am făcut o treabă foarte bună. Am semnat acordul START cu ruşii, facem progrese în chestiunea Iranului, lucrăm foarte mult împreună în probleme legate de terorism. În acelaşi timp, construim o relaţie foarte puternică cu România în Afganistan şi tocmai am luat o decizie în privinţa apărării antirachetă. Cred că putem face două lucruri în acelaşi timp. Nu sunt îngrijorat în această privinţă şi cred că nici guvernul american nu este îngrijorat.
Rl: Un general rus a evocat recent posibilitatea instalării unor baterii de rachete ruseşti în România sau Bulgaria ca parte a cooperării americano-ruse în materie de apărare antirachetă. Într-o asemenea eventualitate nu cred că românilor le-ar scăpa ironia că alianţa noastră cu SUA ar putea aduce trupele ruseşti înapoi pe teritoriul românesc…
MG: Cred că este posibil să avem o apărare antirachetă şi cred că este posibil ca ruşii să fie implicaţi. Încercăm să găsim modalităţi de a lucra împreună cu ei. Cred că cel mai important lucru pe care ruşii trebuie să îl accepte este că apărarea antirachetă are foarte puţin de-a face cu ei. Este necesară din pricina altei ameninţare. Cred că ruşii înţeleg asta iar modalităţile în care ne pot ajuta sunt legate, probabil de zona tehnologiei şi lucruri de felul acesta. Planul actual este să instalăm rachete Aegis Ashore – aşa cum le numim în cadrul Abordării Adaptative în Etape – aici, în România. Aceasta este singura opţiune în discuţie.
Rl: De ce este scutul antirachetă un proiect atât de important? Este realizabil? New York Times a scris că nici măcar nu funcţionează..
MG: Este un proiect important pentru că am făcut o evaluare foarte atentă a ameninţărilor cu care se confruntă această regiune – într-adevăr, împărţim cu ruşii aceste informaţii chiar acum – şi am ajuns la concluzia că acesta este cel mai bun mod de a face faţă acestei ameninţări acum. Şi aceasta este o oportunitate pentru România să joace un rol important prin intermediul NATO în protejarea nu numai a sa şi a Statelor Unite, ci şi a tuturor vecinior săi de această ameninţare. Asta este ceea ce fac partenerii din Alianţă iar România este un aliat NATO de foarte mare încredere.
Rl: Şi este un proiect viabil?
MG: Absolut. Am fost informat cu privire la acest proiect şi am încredere că va funcţiona. Doamne fereşte să fim nevoiţi să-l testăm vreodată!
Rl: România a fost lovită puternic de criza economică dar, cu toate acestea, românii nu par înclinaţi să dea vina pe „capitalismul america”. Care este responsabilitatea Americii în această criză?
MG: Statele Unite îşi revin acum. Cred că am luat deciziile dificile in privinţa administrării – din punctul de vedere al reglementării – instituţiilor noastre financiare. Există mulţi actori internaţionali responsabilităţi pentru ce s-a întâmplat. Cred însă că ceea ce se întâmplă acum în Europa este o problemă pe care, în mare, europenii şi-au creat-o singuri. Şi, ca să fiu sincer, am impresia că România este mult mai afectată de ce se întâmplă în ţările vest-europene decât de ceea ce fac sau au facut Statele Unite.
Rl: Săptămâna trecută aţi menţionat că numai 22% din români sunt angajaţi în sectorul privat. Ce înseamnă această cifră?
MG: Este un procent foarte scăzut. Am citit în ziare că trebuie să reformaţi sectorul public. Trebuie să fie mai eficient şi, probabil mai redus ca dimensiuni. Pentru dezvoltarea economiei, este necesară dezvoltarea sectorului privat. Este în folosul fiecărui bărbat, femeie şi copil din România când ai investiţii străine care vin în ţară şi, încă şi mai important, când generaţi, prin intermediul propriilor pieţe, creşterea economică şi consolidarea companiilor româneşti. Aşa se dezvoltă toate pieţele libere şi democraţiile occidentale. Nu mai puteţi să vă taxaţi unii pe alţii la nesfârşit şi să vă plătiţi unii pe alţii la nesfârşit. Nu aşa creşte o economie. Şi, la urma urmei, acesta este scopul principal aici: să creşti Produsul Intern Brut pe cap de locuitor şi dacă faceţi asta, atunci fiecare român va avea mai mulţi bani de cheltuit pentru vacanţe în România.
Rl: Lucrurile nu arată bine în Europa din punct de vedere economic şi multe guverne ţintesc deja reducerea cheltuielilor militare. Or, SUA cer de zeci de ani o creştere a cheltuielilor militare în Europa. E posibil ca această tensiune să ducă la o ruptură între aliaţii europeni şi americani?
MG: Este improbabil. NATO a trecut prin tensiuni mult mai grave ca aceasta şi sunt încredinţat că, deîndată ce vor putea, România şi alti aliaţi – mai ales din Estul Europei – îşi vor creşte contribuţia în termeni de cheltuieli militare la nivelul dorit de noi. Dar recunoaştem că deocamdată este dificil.
Rl: De câte ori un ambasador american se pronunţă public împotriva corupţiei din România, este „pus la punct” de oricine de află la putere în acel moment. Acum a venit rândul dvs. Aţi fost printre puţinii diplomaţi – dacă nu singurul – care v-aţi exprimat nemulţumirea faţă de modul în care autorităţile au gestionat problema Agenţiei Naţionale de Integritate. Care a fost răspunsul autorităţilor?
MG: Cel mai important răspuns a venit din partea preşedintelui care a retrimis legea Parlamentului şi a cerut legislativului să revină asupra ei. De fapt, Camera Deputaţilor a făcut o lege foarte bună. Am fost foarte mulţumiţi de legea aceea şi acum sperăm ca preşedintele şi ONG-urile să convingă Senatul să adopte proiectul de lege propus de Cameră. Aceasta este soluţia potrivită la o problemă legală dificilă. Aţi avut decizie a Curţii Constituţionale care a ucis legea iar ministrul Predoiu şi Camera Deputaţilor au trebuit să ajusteze legea dar fără a încălca decizia Curţii şi fără a risca o nouă decizie defavorabilă. Şi asta au încercat să facă. Cred că asta face Camera Deputaţilor.
Rl: Cât de mult afectează corupţia investiţiile americane în România? Sau absenţa lor?
MG: E unul dintre factori. Companiile americane se supun Legii Practicilor de Corupţie în Străinătate şi, deci nu se pot angrena în asemenea activităţi. Dacă ar face-o, eu aş raporta autorităţilor de la Washington iar ei ştiu lucrul ăsta. În primul rând, pentru ei asta dezechilibrează competiţia. În al doilea rând, capitalismul e flexibil, investiţiile pot fi retrase şi plasate în altă parte. Poţi să mergi foarte bine în Slovenia sau în Bulgaria aşa cum poţi merge în Germania sau în România. Investitorii vor alege ţara unde au cea mai mare transparenţă şi unde pot avea cea mai mare previzibilitate în ceea ce priveşte statul de drept, unde au cei mai competenţi birocraţi. Iar corupţia împiedică existenţa acestora. Deci e dezavantajos pentru România să nu rezolve această problemă.
Rl: Dacă americanii nu vin, atunci sunt şanse bune să vină ruşii sau chinezii, iar ei nu au scrupule…
MG: E adevărat. Dar e la fel de periculos şi pentru ei, pentru că lucrurile se pot schimba. Dacă procesul nu e transparent… Acolo unde oamenii aflaţi la putere fac legea, în loc să se supună legilor ţării, domniei legii, oamenii pot fi înlocuiţi, iar chinezii pot fi în gratii un an şi pe urmă pot fi aruncaţi pe uşă afară. Nu e cel mai bun mod de a face afaceri, deci e periculos şi pentru ei.
Rl: Cu excepţia Ford, nu e o abundenţă de mari companii americane în România…
MG: Dar nu e corect. Cred că suntem al şaptelea investitor ca mărime.
Rl: Olanda e cel mai mare şi există o oarecare diferenţă de statură aici..
MG: Aşa e. Dar sunt aproape de noi. Cea mai mare companie care a investit în România anul trecut a fost Smithfield – 150 de milioane de dolari. Suntem un jucător de prim rang aici, dar e normal ca investitorilor să le placă să fie aproape de investiţiile lor, georgrafic vorbind. Deci este mai probabil ca ţările care sunt mai apropiate geografic de România să investească mai mult aici. Şi sunt destule asemenea ţări. Acesta ar fi un factor. Dar începem să ne creştem investiţiile aici. Am vorbit cu câteva companii care sunt interesate de investiţii în sectorul energetic. Nu au existat multe investiţii aici în ultimele şase-opt luni. Odată cu redresarea economiei şi rezolvarea problemelor transparenţei şi statului de drept şi veţi vedea mai multe investiţii în România, în special investiţii americane.
