7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialNominalizaţii la Premiile Ioan Chirilă 2010

Nominalizaţii la Premiile Ioan Chirilă 2010

Dan Filoti, Matei Udrea, Maria Andrieş şi Decebal Rădulescu se numără printre jurnaliştii nominalizaţi pentru ediţia din 2010 a Premiilor Ioan Chirilă, informează Mediafax.

Anul acesta, în cadrul galei care va avea loc pe 22 noiembrie, la Ateneul Român, vor fi acordate premii pentru Editorialistul anului, Reporterul anului, Emisiunea TV a anului, Fotoreporterul anului, precum şi premiul de excelenţă pentru întreaga carieră. Totodată, vor fi acordate premii pentru Sportivul anului, pentru Talentul anului, distincţie acordată celui mai bun autor neprofesionist de cronici sportive, dar şi un premiu special pentru carte.

Prima etapă o competiţiei a luat sfârşit odată cu centralizarea nominalizărilor. Personalităţi ale peisajului public românesc au fost invitate să aleagă jurnaliştii care îşi vor disputa premiile. Au răspuns invitaţiei de a nominaliza Grigore Cartianu, Radu Cosasu, Ion Ghiţulescu, Nicolae Secosan, Bogdan Baltazar, Cristian Ţopescu, Grigore Ilisei, Ionuţ Vulpescu, Radu Moraru şi Alexandru Grecu.

Astfel, nominalizaţii ediţiei din 2010 a Premiilor Ioan Chirilă la categoria Editorialistul anului sunt:

*Radu Paraschivescu,

*Cătălin Tolontan,

*Maria Andrieş,

*Adrian Georgescu,

*Viorel Moţoc

*Matei Udrea.

De asemenea, la categoria Reporterul anului nominalizaţi sunt:

*Răzvan Rotaru,

*Decebal Rădulescu,

*Dan Filoti

*Dan Udrea.

La Emisiunea TV a anului au fost nominalizate:

*”Replay”,

*”Băieţii de la 7″,

*”Fotbal European”

*”Fanatik Show”.

Primii clasaţi la fiecare categorie intră în competiţia celor mai buni gazetari din presa sportivă românească. În cadrul celei de-a doua etape a Premiilor Ioan Chirilă, materialele înscrise de aceştia au fost notate de juriul format din Iarina Demian, Cristian Tudor Popescu, Florin Iaru, Nichita Danilov, Ioan Groşan şi Mircea M. Ionescu.

Laureaţii Premiilor Ioan Chirilă vor fi anunţaţi pe 22 noiembrie, în cadrul unei gale de premiere.

Cele mai citite

Procurorii sud-coreeni cer pedeapsă cu închisoarea pentru liderul Samsung, într-un dosar controversat

Președintele grupului Samsung Electronics Co., Lee Jae-yong, se confruntă cu o cerere de condamnare la cinci ani de închisoare, formulată de procurorii sud-coreeni în...

TikTok, platforma strategiei lui Călin Georgescu și rădăcinile sale în China

Combinația dintre politică și tehnologie l-a adus pe primul loc pe Călin Georgescu, în opțiunile românilor TikTok, platforma pe care Călin Georgescu a reușit să...

Cine este Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu

Soția lui Călin Georgescu a trecut de la sistemul bancar la medicina holistică Vicepreședinte al Citibank România, Director al diviziei Global Transactions Services, Cristela Georgescu...
Ultima oră
Pe aceeași temă