Un subiect tentant
Andrei Serban este o personalitate a regiei noastre, cu o bogata experienta peste hotare, dar ca orice creator nu poate oferi numai spectacole valoroase. Dupa rasunatoarele sale realizari ca regizor de teatru si opera, atat la noi cat si in strainatate, dintre care ramane in patrimoniul valorilor "Trilogia greaca", in ultima vreme, Andrei Serban incearca si acasa calea controversata a experimentelor cu "ambalaj" senzational. Investeste fantezia sa creatoare in viziuni regizorale bogate in intentii care nu sunt duse insa credibil la o finalizare impresionanta. "Spovedanie la Tanacu" sau "Regele Lear" intr-o distributie exclusiv feminina sunt ultimele sale incercari experimentale.
In urma cu trei ani, cazul de la Manastirea Tanacu al Irinei, care se pare ca datorita unui ritual de exorcizare a murit, a alimentat pofta de senzational a mass media. Povestea tragica a Irinei parea venita din evul mediu in lumea de astazi, care si din disperarea provocata de multiple cauze sociale se reintoarce la o credinta manifestata primitiv. Ca pe orice stire senzationala presa a tratat superficial si acest caz, dar Tatiana Niculescu Bran, ziarist la BBC a fost atrasa de o investigatie mai atenta si a produs doua "romane-jurnalistice": "Spovedanie la Tanacu" si "Cartea judecatorilor" care stau la baza dramatizarii acceptate de regizorul Andrei Serban in ideea de a experimenta "teatru documentar" sau "document teatral". Spectacolul a pornit de la un "workshop", regizorul Andrei Serban, fiind si un profesor apreciat in America, a reunit pentru improvizatii pe o tema data o echipa de tineri actori. Cu sprijinul Institutului Cultural Roman, de la "workshop" s-a ajuns la un spectacol care a obtinut succes la New York prin reprezentatiile de la celebrul Teatru "La MaMa". Evident, sub toate aspectele, spectatorii americani sunt altfel decat cei de acasa, iar povestea Irinei i-a interesat ca un fapt iesit din sfera lor de cunoastere.
In numeroasele declaratii acordate presei, cat si in explicatiile ce alcatuiau un fel de prolog al reprezentatiilor de la Teatrul Odeon cu "Spovedanie la Tanacu", regizorul Andrei Serban a tinut, intotdeauna, sa precizeze ca spectacolul sau se vrea neutru, nu da verdicte asupra cauzelor mortii Irinei, nu judeca pe nimeni – pe preotul Daniel si maicutele de la Tanacu, pe medici, pe cei ce administreaza orfelinatele de unde provenea si Irina etc. -, ci are "intentia vadita de a restitui o versiune reala a faptelor". Ambitioasa intentie! Viziunea sa regizorala a spulberat insa impartialitatea din declaratii aducand acuze la adresa mai multor segmente sociale ce au fost sau nu implicate in caz. Acuzele merg pana acolo, incat sugereaza, spre final, si o critica la adresa Uniunii Europene! Numeroasele aspecte grotesti ale imaginii teatrale induc "vinovatia" multora in decesul de la Tanacu, chiar daca real situatiile poate au fost altele. De pilda, prin caricaturizarea episcopului vicar, biserica pare ca isi are vina sa, ca si parintele cu barba rosie, Daniel, pastorul Manastirii Tanacu. Se aduc acuze si medicilor de la Salvare ca n-ar fi actionat deontologic, dar si celor din orfelinate ce savarsesc abuzuri sexuale; Irina si prietena ei, Chita, par a fi lesbiene dupa ce au suferit abuzuri sexuale la orfelinatul care le-a gazduit. Mai amintim si scena grotesca din sat, cu taranii care comenteaza, distrandu-se la o tuica, intamplarea de la Tanacu fiind o adunatura vulgara de posibili fani manelisti. Intentia de abordare documentara a cazului se disipeaza in scene prin care se ataca violent diverse aspecte ale realitatii, de la sistemul medical pana la mentalitatea primitiva a oamenilor. In contradictie cu declaratiile regizorului ca nu isi propune sa judece ce s-a intamplat la Tanacu, spectacolul arata fortat ca toti cei din jurul Irinei poarta, de fapt, vinovatia mortii ei.
La randul sau, autoarea "romanelor jurnalistice", Tatiana Niculescu Bran sustine in interviurile sale ca nu a realizat o ancheta asupra mortii Irinei cu intentia de judecare a cuiva. "Este o poveste in care nimeni nu intelege pe nimeni", declara dansa, care s-a implicat activ in proiectul spectacolului lui Andrei Serban si a refuzat propunerea lui Lucian Pintilie de ecranizare a scrierilor sale. La una din reprezentatii, Tatiana Niculescu Bran a inlocuit-o pe actrita Lamia Beligan care interpreta, de fapt, rolul ziaristei preocupate de caz.
Intr-adevar, in spectacolul "Spovedanie la Tanacu" chiar "nimeni nu intelege pe nimeni", nici spectatorii, pentru ca nu exista coerenta in intentiile tratarii teatrale si, mai ales, nu se creeaza o relatie emotionala intre interpretare si public. Teatrul este totusi emotie, iar spectacolul nu o impune. Spectatorul, cunoscand cate ceva din relatarile presei despre exorcizarea de la Tanacu, poate fi provocat eventual sa-si puna intrebarea: de ce acest spectacol ce se vrea un documentar despre Irina devenita "eroina" dupa moarte, cand nimeni macar nu stie ce era in mintea ei?
Actorii devin marionete
Spectacolul marcheaza debutul Academiei Itinerante "Andrei Serban" cu intentia de a prilejui actorilor cunoasterea conceptului estetic teatral al regizorului. Andrei Serban a declarat ca "Marionetele mele sunt actorii". Cu mult inaintea sa si Gordon Craig incerca sa dezvolte conceptul de "actor marioneta" pe care acum il revitalizeaza Andrei Serban in experimentul sau de teatru documentar, "Spovedanie la Tanacu". Astfel s-a alcatuit o echipa de tineri actori entuziasti, din diverse teatre sau independenti, care au executat sarguincios indicatiile regizorului. Din pacate, foarte rare sunt momentele in care se remarca vreun actor prin trairea sincera a situatiilor impuse de viziunea regizorala. Unii interpreteaza mai multe personaje din planul secund, trecand neconvingator de la o tipologie la alta. Viziunea regizorala s-a bazat si pe interventia a numeroase proiectii cu imagini documentare realizate de Mirel Bran, ce ar arata pe cei implicati in cazul Tanacu. Proiectiile dubleaza scenele cu actorii ce ar trebui sa se raporteze la personajele reale, filmate. Daca cele filmate sunt toate reale nu stim, dar folosirea proiectiilor nu face decat sa sufoce interpretarea actorilor. Personajul central, Irina Cornici, fireste nu a putut fi filmat. Regizorul a gasit de cuviinta ca Irina sa fie interpretata de doua actrite cu intentia de a atentiona poate asupra dublei fatete a personajului. Ramona Dumitrean ar fi o Irina ce vine din Germania, unde a fost umilita cat a lucrat, la prietena sa Chita de la orfelinat, care si-a gasit un refugiu la manastire. Aceasta Irina ar fi o visatoare, dornica sa-si asigure un viitor. Andrea Tokáy este o alta Irina, diabolica, bolnava, cu crize de epilepsie sau, poate, o persoana rebela. Personajul Irinei astfel construit contribuie substantial la confuzia ca nimeni nu poate intelege pe nimeni. Din numeroasa distributie de actori-marioneta, in cateva momente se detaseaza Ramona Dumitrean si Florentina Tilea in prietena Irinei, prin firescul exprimarii. In rest, actorii executa docili indicatiile regizorale, fara a sugera convingator comunicarea prin cuvant a unui demers ideatic.
"Spovedanie la Tanacu" ramane un experiment din seria celor multe ce s-au efectuat de-a lungul timpului in istoria teatrului, dar n-au modificat existenta sa ca organism viu ce transmite emotie si provoaca la meditatie asupra temei propuse de dramaturg si ilustrate teatral de regizor, purtatorul sau de cuvant. Neconcordanta dintre intentiile declarate de regizor cat si de autoarea textului, si reprezentarea lor teatrala are drept rezultat un spectacol confuz.
"Spovedanie la Tanacu" dupa romanul jurnalistic al Tatianei Niculescu Bran
Regia: Andrei Serban Elemente scenografice: Oana Lazar Filmari documentare: Mirel Bran Distributie: Csilla Albert, Richard Balint, Lamia Beligan, Ionut Caras, Ramona Dumitrean, Cristian Grosu, Catalin Herlo, Cristina Holtzli, Nicoleta Lefter, Mara Opris, Relu Poalelungi, Andrea Tokái, Florentina Tilea
ileana.lucaciu@romanialibera.ro
