La Tribunalul Bucureşti va începe pe 16 iunie procesul în care fostul administrator al FNI, Nicolae Popa. cere rejudecarea dosarului prăbuşirii fondului, cauză în care a fost condamnat la 15 ani de închisoare
Fostul administrator al Fondului Naţional de Investiţii (FNI) cere Tribunalului Bucureşti rejudecarea procesului în urma căruia a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru prăbuşirea fondului, colaps în urma căruia peste 100.000 de oameni şi-au pierdut economiile. Popa a înregistrat pe 25 mai la Tribunalul Bucureşti cererea sa, primul termen fixat pentru 16 iunie.
Potrivit art. 522 indice 1 din Codul de Procedură Penală o persoană judecată şi condamnată în lipsă poate cere rejudecarea procesului de la prima instanţă care a soluţionat iniţial cauza sa. În cazul de faţă, „procesul FNI” a debutat la Tribunalul Bucureşti.
Dacă magistraţii tribunalului admit cererea lui Nicolae Popa, în funcţiile de probele noi care se vor administra se poate ajunge chiar până la anularea sentinţei de condamnare a acestuia. Avocatul lui Nicolae Popa a confirmat pentru România Liberă că a depus la Tribunal o cerere de rejudecare a procesului.
Prins în Indonezia
Condamnat la 15 ani de închisoare în România pentru înşelăciune şi delapidare, Nicolae Popa a fost arestat pe 2 decembrie 2009 la Jakarta, în Indonezia. Popa se afla acolo încă din 2000, cu doi ani înainte ca autorităţile judiciare române să emită pe numele său un mandat internaţional de arestare.
Cum România nu are tratat de extrădare semnat cu Indonezia, revenirea în ţară a lui Nicolae Popa a durat doi ani, el fiind adus abia în 2011, întrucât s-a făcut în baza unei proceduri speciale, adică mai mult o negociere diplomatică între cele două ţări. Fostul administrator al FNI a declarat pentru ziarul Jakarta Globe că nu este vinovat de acuzaţiile care i se aduc în România şi că FNI era un fond mutual financiar şi nu o schemă de tip piramidal aşa cum au susţinut anchetatorii români.
Popa a susţinut, citat fiind de aceeaşi publicaţie indoneziană, că nu este fugar argumentând cu faptul că mandatul internaţional de arestare a fost emis în 2002, iar el se afla deja în Indonezia din 2000. „Nu am plecat din ţară din cauza mandatului de arestare. Toate acuzaţiile din ţara mea sunt minciuni”, a declarat Popa, precizând că a preferat să trăiască în Indonezia ca un om liber.