Editura Nemira va avea, cel mai tarziu din toamna acestui an, post de radio. La ultimul concurs organizat de Consiliul National al Audiovizualului, S.C. Nemira&CO SRL Bucuresti a castigat licenta de emisie pe frecventa 107,300 MHz, pentru postul Nemira FM, dar directorul editurii, Valentin Nicolau, ne-a declarat ca aceasta denumire este provizorie.
Conform declaratiilor lui Nicolau, postul se vrea o tribuna de dezbateri pe probleme de actualitate culturala, nelipsind nici abordarile din domeniul stiintelor.
Obiectivul principal al viitorului post de radio este insa repunerea intelectualului in prim-plan, intrucat „statuia creatorului, in ultimii 16 ani, a fost data jos de pe soclu ca model social”. De altfel, publicul-tinta al acestui post va fi reprezentat de intelectuali, indiferent daca sunt de formatie umanista sau vin dinspre stiintele exacte, in general oamenii cu varste de peste 25 de ani.
Valentin Nicolau a mai subliniat faptul ca postul nu se va transforma intr-un instrument de promovare a editurii, chiar daca fac parte din aceeasi societate. Pentru inceput, postul va emite doar in Bucuresti, nefiind insa exclusa extinderea, la fel cum Nicolau nu exclude posibi litatea de a scoate si un post de televiziune.
Directorul editurii ne-a mai declarat ca este prematur sa rosteasca niste nume pe care si le-ar dori in echipa acestui nou post de radio, ceea ce nu inseamna ca nu are in vedere niste oameni. In ceea ce priveste formatele emisiunilor, avand in vedere ca postul va emite pentru publicul bucurestean, „se va incerca gasirea a cat mai multe elemente seducatoare”. Valentin Nicolau ne-a mai spus ca valoarea investitiei se ridica la aproximativ 100.000 de euro.
Editura Nemira a inregistrat, in 2005, un profit de 23.193 euro, cu o cifra de afaceri de 421.554 euro, conform bilantului editurilor romanesti publicat de revista Capital. Conform aceleiasi publicatii, in 2004, Nemira a avut pierderi de 20.248 de euro.