Nebunia ca produs (1)

Eram odata in Sala de referinte a Bibliotecii Nationale, pe vremea cand din dotare faceau parte computere 286, 386, cine mai stie, ceva foarte vechi in orice caz. Cautam, desigur, referinte. La un moment dat, perpendicular pe directia nasului meu, se iteste piful unui barbat insotit de o femeie si de doi copii. N-arata a bibliofil si, in general, parea mai degraba fobic decat filial. Trupa se asaza cuminte in spatele sefului si asteapta. Eu trageam cu coada ochiului, nu reuseam sa vad mai nimic, dar eram curios sa stiu ce trasnaie facea obiectul cercetarilor ciudatului cu pricina. si, la un moment dat, piezis, vad ca, de fapt, barbatul scria, cu verzale, mesaje catre potentatii politici ai vremii; vorbea cu ei, ii interpela, ii admonesta. Omul era deviant, dar constiinta deviantei ii era oarecum pusa in umbra de excitarea dorintei de exprimare cu care media romaneasca si nu numai se ocupa intens de la o vreme. Au trecut ani. Intre timp, exista blogurile, forumurile, unde poti sta la o tacla dar, mai ales, poti injura cat vrei, poti schimba argumente sau, oricum, mesaje, fara a-ti angaja nici un fel de responsabilitate. Apoi, exista presa tabloida, in care numele tuturor vedetelor se declina la vocativ, iar persoana a doua singular a devenit cea mai mare smecherie din pragmatica discursului jurnalistic. Dar nici televiziunea nu sta rau. Ea e Dumnezeu, audienta e creatia. Diviziunea muncii in televiziune e deja o banalitate. Televiziunile generaliste merg pe filme si divertisment. Actualitatea a ramas la televiziunile de stiri, aflate intr-un perpetuu direct, ca un organism despre care nu stii ce face, pentru ce, de ce, dar despre care stii ca traieste, mereu, intr-un acum indefinit. Televiziunea de stiri e cel mai important rezervor de prezenta de pe piata. Ai senzatia de amorteala, te cuprinde un sentiment al departelui care te face imediat sa te simti vinovat ca nu esti "aici"? Deschide RTV sau A3 (OTV pentru fanii genului) si gata, sangele galgaie cu zgomot, aici iti intra-n casa si-n gand, nu mai esti singur, nu mai esti tu. Vedetele care alimenteaza aceasta dorinta de prezenta sufera si ele schimbari interesante de perceptie a realului. Ele sunt, de fapt, ipostazele dumnezeului despre care vorbeam. Se pot clasifica in doua soiuri: unul este cel al moderatorului, deus otiosus, care n-are altceva de facut decat sa tina piciorul pe acceleratie, sa franeze din cand in cand, sa nu lase niciodata sa se opreasca motorul. Cel mai cunoscut dintre ei e domnu’ Gidea, omul care-i tine lumanarea lui Valentin Stan, neobosit, teapan si admirabil in consecventa lui sisifica. Eroii sunt cei care aduc insa audienta. Unii sunt atat de puternici, incat simpla evocare a numelui lor ajunge pentru a atrage multimea. Liderii la zi: Basescu si Omul din inchisoare. Fara ei, n-ar exista creatie, televiziunile s-ar inchide, oamenii care scot bani din imaginea lor ar intra in somaj, consumatorii ar intra in depresie si nimeni nu vrea asta. Dintre eroii secundari, mimii, cei care se hranesc din imaginea celor doi, pe de o parte, pe de alta, din propria abilitate de a se da in spectacol, cei mai tari par a fi Valentin Stan si Mircea Badea. Despre ei, saptamana viitoare.