Magda este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării din Bucureşti În septembrie 2010, a obţinut Bursa Guvernului Francez şi a plecat în Franţa să urmeze un program de masterat în Comunicare Organizaţională la Universite Lumiere Lyon 2. Magda ne povesteşte într-un interviu cum priveşte ea diferenţele dintre sistemul educaţional francez şi cel românesc, care sunt şansele unui student român să se angajeze în Franţa şi ce ar trebui schimbat în şcolile româneşti.
Cât de greu sau de uşor ţi-a fost să te adaptezi noului mediu?
Magda Mihailă: Deşi fusesem deja studentă în Franţa, nu se poate compara experienţa Erasmus cu cea de student „full time”, într-un parcurs unitar. Există o relaţie foarte diferită care se stabileşte cu profesorii şi colegii. Mi-a fost greu să mă adaptez noului orar, aveam cursuri toată săptămâna, de dimineaţă până seara. La care se adăugau ore de lucru individual la bibliotecă, sau în echipă, care nu se făceau niciodată cu o seară înainte de data predării lucrării. M-a surprins şi că nu a existat nici o zi de pauză între perioada de cursuri şi cea de examene. Trei sferturi dintre studenţi au lipsit la cursurile din ziua de dinaintea examenelor, fapt care s-a lăsat cu un mail de mustrare din partea unuia din coordonatorii masterului.
Care sunt cele mai importante diferenţe între sistemul educaţional francez şi cel românesc?
Magda Mihailă: În ceea ce priveşte masterele, ele sunt structurate diferit: există master profesional şi de cercetare. Cel profesional la care am fost eu înscrisă este compus dintr-un semestru de cursuri (septembrie-ianuarie) terminat cu o sesiune de examene apoi urmează între patru şi şase luni de stagiu începând cu luna februarie. Stagiul de lungă durată este în mod obligatoriu plătit cu un minim de 417 euro pe lună pentru o săptămână de lucru de 35 de ore. La sfârşitul stagiului, trebuie trimis responsabilului universitar un raport de stagiu de minim 40 de pagini. El se prezintă în faţa unei comisii din care fac de obicei parte responsabilul universitar şi tutorele din cadrul întreprinderii în care studentul a făcut stagiul.
O altă diferenţă a constat în calitatea cadrelor didactice. Profesorii sunt de fiecare dată profesionişti din domeniu care prezintă un studiu de caz bazat pe activitatea şi rezultatele personale, capabili să facă o simulare a unei situaţii reale cu care studentul s-ar putea confrunta.
De asemenea, după fiecare oră de curs, ni s-a cerut părerea în legătură cu ce subiecte am vrea să abordăm la următoarea întâlnire. Am simţit de fiecare dată că profesorii au făcut un efort şi s-au pregătit poate mai mult decât noi pentru a ne ajuta să garantăm rezultate viitorului angajator deşi nu avem experienţă.
O altă diferenţă a fost atitudinea profesorilor. În România mi s-a întâmplat uneori să am profesori care să piardă 30-40 de minute de curs povestind despre ultima lor vacanţă, căţelul lor, sau mall-ul preferat pentru cumpărături. În Franţa am simţit foarte mult respect, fiecare minut de curs a fost utilizat că să putem învăţa cât mai multe. Şi cel mai probabil, dacă un profesor ar fi început să divagheze, cineva s-ar fi ridicat şi i-ar fi atras atenţia că el plăteşte o taxă de studiu pentru a învăţa materia trecută în orar, nu scorul de la meciul de seară trecută.
Care au fost sursele tale de venit în Franţa? Ai beneficiat de vreun ajutor din partea statului român ?
Magda Mihailă: Având în vedere că am stat în cămin, mi-am putut permite să am bursă de 700 de euro pe lună ca singura sursă de venit. În plus, în luna martie am început stagiul remunerat, ceea ce m-a ajutat să îmi completez veniturile. Nu am avut un ajutor din partea statului român, cel mai probabil pentru că nu am cerut. Când am plecat cu bursă Erasmus, am apelat la câteva fundaţii pentru a putea rămâne un an întreg, nu doar un semestru (bursa Erasmus de la Universitatea Bucureşti se acordă doar pentru un semestru), dar nu am primit niciun răspuns, nici măcar un „nu” politicos. Aşa că de data asta, cum banii îmi erau suficienţi pentru un trai decent, am hotărât să las altor persoane care au cu adevărat nevoie de banii statului român şansa de a profita de ei.
Ai avut posibilitatea să te angajezi în timpul masterului?
Magda Mihailă: Având în vedere orarul încărcat, am preferat să mă dedic doar studiului. Aveam însă colegi care lucrau seara sau doar sâmbăta şi duminica.
Care sunt şansele unui student român să se angajeze în Franţa după ce termină o facultate sau un program de master?
Magda Mihailă: Nu cred că se poate face o estimare. Cred că e greşit să te poziţionezi ca „student român” atunci când cauţi de lucru. Dacă eşti o persoană care se pricepe foarte bine la ceva şi angajatorul tău simte că poţi să îţi faci treaba bine, te va angaja în Franţa sau în România. Atunci când mi-am căutat un stagiu, am dat trei interviuri şi am fost acceptată la toate trei. Stagiul pe care l-am făcut a fost ca responsabil de comunicare pentru un festival de muzică organizat de o primărie. Directorul nu m-a angajat „în ciuda faptului că eram româncă”. M-a angajat pentru că i-am demonstrat că pot să îmi îndeplinesc cu succes misiunile.
Ar trebui să nu mai utilizăm scuza facilă a discriminării atunci când un angajator străin ne spune nu. Uneori poate fi adevărat, dar de cele mai multe ori e cel mai uşor mod de a evita o auto-evaluare sinceră.
Ce crezi că lipseşte sistemului universitar românesc şi ce crezi că lipseşte celui francez?
Magda Mihailă: În România am simţit întotdeuna lipsa unei colaborări între universităţi şi viitorii angajatori. Am simţit o lipsă de interes de ambele părţi, una care costă foarte mult. La sfârşitul facultăţii, studentul nu poate justifica în practică titulatură înscrisă pe diplomă. Ceea ce este de justificat, în condiţiile în care nici angajatorul nu vrea să ştii prea multe. E chiar bucuros să afle că ai chiulit la toate cursurile ca să poţi acumula experienţă pe care să o poţi trece într-un CV care să-i stârnească interesul. Ceea ce duce la o industrie lăutărească, în care învăţam în timp ce lucrăm, în loc să fim deja specialişti.
Ne lipsesc studenţi care îşi iau viitorul în mâini şi cer mai mult de la profesori. Mi se pare că celebra replică „Fă-te că munceşti” s-a transformat în „Fă-te că predai că să primesc diplomă”.
Cred că încă nu am studiat suficient în Franţa ca să ştiu ce îi lipseşte sistemului. Personal, cred că ar fi binevenită mai multă informaţie practică din partea profesorilor şi o mai mare deschidere către bibliografia contemporană şi resursele online. Sau, ca să spun frumos, acceptarea faptului că nu doar în Franţa există oameni capabili să ofere informaţii de valoare.
Din punct de vedere al vieţii sociale, care sunt diferenţele între România şi Franţa, pentru un tânăr între 20 şi 30 de ani?
Magda Mihailă: În mod cert, e mai scump să ieşi la o bere cu prietenii în Franţa. Ceea ce face ca multă lume să prefere să se întâlnească la cineva acasă sau într-un parc, pentru a cheltui mai puţin. În România cred că mulţi studenţi încă îşi permit să bea o bere în centru fără să se gândească dacă le mai rămân bani şi pentru cumpărături. De asemenea, există şi o diferenţă de atitudine. Am avut colege care lucru că baby-sitter în timpul masterului şi nu li se părea nimic surprinzător în legătură cu asta. Ştiau că la sfârşit îşi vor găsi un job în domeniu. Pe când în România, există o fobie în a lucra în timpul facultăţii în afară domeniului de studiu, de parcă ar fi o umilinţă să nu fii încă jurnalist în presă naţională încă din anul I.
Ce vei face în prezent? Te-ai decis să rămâi în Lyon sau te întorci în România?
Magda Mihailă: Din luna august mă ocup de comunicare într-o organizaţie care promovează mobilitatea internaţională (Serviciul de Voluntariat European şi burse Leonardo). Contractul meu expiră în aprilie 2012. La începutul anului viitor voi studia oportunităţile de angajare în funcţie de de fericită mă văd eu făcând activitatea respectivă, nu în funcţie de ţară. Dar aşa cum eram şi înainte de plecare, cred că aş fi foarte fericită şi lucrând în România.
