Am putea sa le numim, generic, "UM" SRL. Se nasc si cresc dupa aceeasi reteta: la cateva saptamani de la infiintare, semneaza contracte fabuloase cu o intreprindere de stat. Cateva luni mai tarziu, operatiunea de inzestrare este ca si incheiata. O mare parte din patrimoniul companiei de stat a fost transferata – prin vanzari la preturi subevaluate – din mainile "intregului popor" in contul "UM"-ului, controlat de fosti chelneri sau soferi care joaca cu stangacie rolul de patron. Mai departe, ele intra in circuitul "natural", devenind furnizoare pentru alte intreprinderi de stat, ai caror directori pocnesc, la randul lor, din calcaie atunci cand li se pun in fata contracte dezavantajoase.
In cativa ani, fara mare risipa de competenta si creativitate, "UM"-urile au ajuns sa stea pe picioarele lor. Cele mai importante afiseaza cifre de afaceri comparabile cu ale unor mari companii internationale. In jurul lor s-au tesut deja legende. Au ajuns sa fie prezentate drept dovezi vii ale geniului antreprenorial al unor romani "de-ai nostri" care au pornit de la suta de lei. Intrebarile incomode despre licitatii sau privatizari castigate ilegal au fost intampinate cu explicatii mieroase, oferite confidential, de la nivel inalt: "Nu putem lasa tara noastra sa fie colonizata de multinationale! Trebuie sa existe si un capital romanesc puternic".
Fara sa fie intrebati daca nu cumva s-au saturat de sacrificiile patriotice din Epoca de Aur, romanii au inghitit in sec privind cum "UM"-urile si-au facut din datoriile neplatite la stat principala resursa de dezvoltare. Relativ putini au inteles ca o mare parte dintre sediile imbracate in sticla ale vedetelor capitalismului autohton pe langa care trec zilnic s-au ridicat cu bani luati de la spitale, scoli si pensionari.
Fosgaiala de generali cu cefe groase din jurul lor i-a facut pe multi sa le considere firme acoperite ale serviciilor secrete. Ceea ce ar insemna, daca luam definitia consacrata, ca au fost infiintate pentru a genera fondurile necesare desfasurarii unor operatiuni speciale. In tari in care conducatorii au ceva mai mult respect pentru banii cetatenilor, conditii esentiale pentru existenta acestor firme sunt discretia si controlul absolut pe care serviciile il exercita institutional asupra operatiunilor comerciale si asupra rezultatelor lor financiare.
"UM"-urile sfideaza insa aceasta logica. Dimensiunile multora dintre ele fac imposibila discretia. Pseudopatronii lor au o placere bolnavicioasa de a poza in vedete. Unii au intrat in politica, fac declaratii bombastice, si-au deschis si fundatii umanitare. Vor sa fie iubiti si venerati.
Nonsalanta cu care incalca legea le-a garantat de-a lungul timpului rolul de primadone in scandaluri rasunatoare. Probabil tot din patriotism, luptand impotriva "multinationalelor hraparete", au inselat firme cu a caror reputatie internationala nimeni nu si-a permis sa se joace; reteta sigura pentru ca afiliatiile lor extracomerciale sa ajunga sa fie discutate in intalniri tête-à-tête intre presedinti de state sau chiar public, in mari ziare internationale. Ceva ce o adevarata firma acoperita a unui serviciu secret nu ar face niciodata. Nici macar in Romania.
Explicatia trebuie cautata tot in primele zile ale anului 1990. Dupa ce au scapat din mana de fier a lui Ceausescu, securistii – in special cei care erau responsabili de operatiunile de comert exterior – si-au plasat banii, ai lor, dar si ai Securitatii, pe piata libera. Haosul din primele luni ale anului 1990 le-a camuflat perfect miscarile. Cu acesti bani au fost infiintate multe dintre primele firme ale noii Romanii. In scurt timp, increngatura de afaceri si oameni rasarita din trunchiul comun al Securitatii a inceput sa se ramifice iute in toate directiile. Interesele institutionale si interesele personale ale capilor Securitatii au inceput sa se intrepatrunda pana la confuzia totala.
Astazi, 18 ani mai tarziu, ma tem ca nimeni nu mai poate spune precis care dintre aceste firme finanteaza operatiunile speciale – legal sau ilegal, aste e deja alta discutie – si care a fost confiscata din mers si subjugata total de vreo "fantoma" iute de mana.
Singurii care ar fi putut face ceva, sefii nou-createlor SRI si SIE, au preferat ambiguitatea. Au perfectionat-o gospodareste cu sprijinul tuturor politicienilor care le mancau din palma. Cel mai probabil, pentru ca au profitat ei insisi de pe urma situatiei. Asa s-a ajuns ca unor fosti ofiteri, mai mult sau mai putin acoperiti, privatizati cu resursele Securitatii, sa li se permita sa foloseasca in continuare arsenalul informational si logistic al serviciilor secrete. Iar unor inalti ofiteri sa isi completeze solda amarata primita de la stat cu un salariu gras oferit de firma privata a unui camarad.
Paradoxal, aceste aliante si pe alocuri suprapuneri de firme acoperite ale serviciilor de informatii si firme suta la suta private reprezinta astazi unul dintre cele mai mari pericole la adresa sigurantei nationale, impotriva carora ar trebui sa lupte chiar SRI.
Toate la un loc alcatuiesc un microsistem economic care nu are aproape nici o legatura cu economia de piata. Reprezinta concurenti neloiali pentru firmele dezvoltate natural si un model de comportament imoral si ilegal care transmite in societate un asurzitor mesaj ca doar prin coruptie si prin capusarea statului se poate obtine un profit consistent. Nu contribuie la dezvoltarea societatii, ci la pauperizarea ei.
In clipa de fata, cele doua principale servicii de informatii ale Romaniei, SRI si SIE, sunt conduse de oameni cu o cariera onorabila. Nu ne facem iluzii ca ar reusi sa descalceasca ce s-a intamplat exact cu aceste firme in trecut si cu toate deconturile inca neincheiate ale unor scurgeri de fonduri de la inceputul anilor ’90. Increngatura este mult prea mare, iar misiunea ar fi una de proportiile unui proces al comunismului.
Intrebarea este daca ei se vor lupta ca macar de acum inainte sa existe o linie de demarcatie clara intre institutiile pe care le conduc si firmele semiclandestine care le-au parazitat cu ingaduinta unor generali corupti. Miza depaseste cu mult momentul prezent. La mijloc se afla chiar viitorul. Nevoia ca Romania sa isi descatuseze pe deplin potentialul de dezvoltare pe care il are. Pentru a avea sanse sa castigam maratonul, trebuie sa ne vindecam mai intai de cancer.
