26.3 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăInvestigații România LiberăNae Alexandru, un actor grăbit

Nae Alexandru, un actor grăbit

Atunci au murit peste 1500 de oameni, au fost răniți în jur de 11300 și peste 35000 de locuințe s-au prăbușit.

Apropiații lui Nae Alexandru spun că actorul a supravieţuit la cutremur, fiind protejat de trupul mamei. Nu avea nici două luni, actorul fiind născut pe 23 ianuarie 1977.

“4 Martie 1977. Acum 41 de ani, mama şi bunica au pierit salvându-mă pe mine. 41 de ani de dor, de întrebări, de frământări… Dumnezeu să-i odihnească pe toți cei care au pierit atunci şi sa-i întărească pe cei care au supraviețuit!”, transmitea actorul acum trei ani într-o postare pe Facebook.

Nae era un bebeluș de numai 6 săptămâni când cutremurul din 4 martie 1977 i-a prins pe el și pe familia lui sub dărmâturi, în blocul de la Barul Continental. Clădirea s-a prăbușit în urma seismului, iar 10 persoane și-au pierdut viața. Printre acestea, cânăreața Doina Badea. Nae Alexandru a fost găsit după câteva zile de salvatori, sub dărâmături, în brațele bunicii sale.

Actrița Adriana Trandafir spune că a fost „cel mai tânăr supraviețuitor din respectivul bloc”. “Eu sunt colegă cu cel mai tânăr supraviețuitor din acel bloc, Nae Alexandru. Mama și bunica lui au murit. Pe el l-au găsit după șapte zile, în brațele bunicii, sub dărâmături. Țin minte că atunci, am aruncat flori spre locul acela, iar acum, el este actor, și joacă cu mine pe scenă. Iată, un semn!”, a povestit Adriana Trandafir într-un interviu pentru Ziarul Metropolis.

A fost o zi neagră în istoria României.
Efectele seismului de 7,2 grade pe scara Richter, au fost devastatoare, energia eliberată fiind comparată cu cea a 10 bombe atomice ca cea de la Hiroshima. Unda de șoc s-a simțit aproape în toată Peninsula Balcanică.

Bunicile, îngerii păzitori ai lui Nae

Dacă una din bunici l-a protejat cu trupul ei și l-a salvat la cutremurul din 1977, cealaltă bunică i-a deschis calea către fascinanta lume a teatrului.

Deși a fost la un pas de moarte, la cutremurul din 1977, actorului Nae Alexandru nu-i este teamă de cutremur, ci doar de Dumnezeu, despre care crede că a fost bun cu el, i-a dat un talent și l-a determinat să își aleagă o meserie specială.
”Ce pot să vă spun astăzi e că nu-mi este frică de vreun cutremur. Da, dacă e să-mi fie frică de cineva anume sau de ceva, acela este Dumnezeu. Nu ştiu dacă el a orânduit să am un destin aparte, dar ştiu că a fost bun cu mine. M-a făcut să-mi aleg o meserie specială, mi-a dăruit un anume talent actoricesc şi harul de a-i putea bucura pe oameni”, a spus actorul.
Înainte de pandemie avea spectacole pe bandă rulantă la Teatrul de Comedie “Constantin Tănase”, însă îl putem întâlni și în programele de la TV, de la emisiunea de Bingo a Antenei 1, de la “Ieri, azi, maine” (TVR 2) sau de la Naţional TV, unde făcea o emisiune de gastronomie. Actorul Nae Alexandru are tolba plină de poveşti frumoase, însă şi dramatice, căci el însuşi a trecut printr-o tragedie la cutremurul din 4 martie 1977.

A pornit de jos pentru a ajunge o figură cunoscută și îndrăgită la Teatrul ”Constantin Tănase”.
“Am debutat făcând figuraţie la Teatrul Naţional şi am avut şansa de a cunoaşte mari actori, l-am avut profesor pe Mircea Albulescu.” Cel poreclit ”Jidanul” i-a dat lui Nae Alexandru o povață pentru care și acum îi este recunoscător:
”Atunci când am fost invitat să fac parte din trupa teatrului Tănase, l-am întrebat pe Mircea Albulescu dacă să mă duc, răspunsul lui, pe care n-am să-l uit niciodată a fost: Du-te, ăla e un teatru de vedete.”
Îngerii păzitori ai lui Nae au fost de-a lungul vieții bunicile:
” Din totdeauna am vrut să devin actor. Am fost crescut de bunică și mătuși care au lucrat în lumea teatrului. Bunica a fost cabinieră la Teatrul Bulandra, am văzut spectacole frumoase cu actori mari. Copil fiind i-am văzut jucând pe marii actori ai teatrului românesc. Adolescent fiind, în clasa a 9-a,  am început să văd și mai mult teatru și film.Vedeam toate spectacolele de la teatrele din București și toate filmele cu marii noștri actori . Eroul meu era Mărgelatu. Da, recunosc, am vrut să fiu ca Florin Piersic și am reușit. ”
 Ora astrală, de la cutremurul din 1977, ”l-a distribuit” de atunci să-și joace mereu rolul vieții:
 ”Am doi copii şi o soţie care nu este din domeniul actoriei.[…] Cu Stela Popescu am jucat 10 ani pe aceeaşi scenă. Pentru mine, Stela Popescu rămâne cea mai mare artistă pe care a avut-o teatrul. Era impecabilă. Ea mi-a dat o recomandare pentru teatru.”
A debutat ca un actor grăbit, dar azi e fericit.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Canicula revine în forță: România ar putea ajunge din nou la temperaturi de aproape 40 de grade

După câteva zile cu temperaturi mai scăzute, vremea intră din nou pe o pantă ascendentă, iar valorile termice vor crește rapid în perioada următoareDirectorul...

Nicușor Dan: O nouă dronă a fost interceptată și doborâtă de un avion F-16, în spațiul aerian al României

Aparatul a fost doborât de un pilot al Forțelor Aeriene Române, în apropierea Deltei DunăriiO nouă dronă a fost interceptată și distrusă sâmbătă dimineață...

Miruţă, după doborârea dronei din Delta Dunării: Armata Română a demonstrat că astfel de încălcări ale spaţiului aerian nu sunt tolerate

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, susţine că reacţia rapidă a Forţelor Aeriene Române, în cazul dronei doborâte sâmbătă dimineaţă, în apropiere de Sfântu...
Ultima oră
Pe aceeași temă