Fac parte dintre cei platiti sa scrie la ziar. Am, n-am chef, scriu cate o cronica TV pe saptamana. E un joc: pretind ca am ceva de spus despre televiziune in fiecare saptamana. Vara, ritmul cronicilor e mai greu de tinut. Din cand in cand insa, dumnezeul evenimentelor revine generos si ofera, de pilda, moartea lui MJ. Un subiect care nu poate fi ratat de nimeni dintre noi astia platiti pentru opinii saptamanale – in plus, e un subiect mondial, care face controversa. Tot ce fusese invizibil in MJ e hartuit de o dorinta de dezgropare tot mai mare, pe masura ce vizibilul intra-n mormant. si atunci noi avem despre ce sa scriem. Saptamana trecuta am citit doua opinii despre MJ. Una a teologului Mihail Neamtu, alta a lui Mircea Cartarescu. Probabil ca nici unul dintre ei nu s-ar fi ostenit sa scrie un text despre MJ in afara comenzilor la care s-au obligat sa raspunda.
Desi, in cazul lui Mihail Neamtu, dorinta lui de a produce discurs public din pozitia teologului cu diploma de doctor bate orice prudenta. Ideea exprimata in textul lui, asocierea figurii lui MJ cu cea a unui Occident decazut din cauza incertitudinilor lui identitare, are o calitate neindoielnica: provoaca. Totusi, e o pura speculatie. MJ e o exceptie, din doua puncte de vedere. Unu, e o exceptie asa cum fiecare dintre noi este; doi, e o exceptie printre toti ceilalti artisti de culoare pe care-i cunosc. Pe de alta parte, daca vreti sa vorbim despre figura lui MJ ca paradigma a Occidentului decazut, uite, v-as spune ca poetul FranIois Villon a trait doar vreo 30 de ani in secolul al XV-lea – fiind astazi cel mai cunoscut poet francez al acelui ev. Dar Mihail Neamtu nu se multumeste cu aceasta speculatie. Intr-un paragraf decisiv, el i-o opune decadentului MJ, printre altii, pe siderala Stela Enache.
Si cu asta discutia se incheie, probabil. La cativa kilometri distanta, editorialul lui Mircea Cartarescu e amar, frumos fara doar si poate, dar deplange cinismul societatii de consum doar de dragul performativitatii propriului discurs. "La 50 de ani, MJ nu mai era nici cantaret, nici om, ci un idol in sensul primitiv al cuvantului, un idol inspaimantat de sine insusi. Lumea spectacolului il schimbase intr-un freak de balci asemenea femeii-paianjen sau omului-elefant." Imaginea idolului care se teme de el e frumoasa si adevarata. Ceausescu a fost si el o astfel de figura – umanitatea fiecaruia dintre noi se sperie uneori de transgresiunea la care tot ea, o parte din ea, l-a impins. Dar iarasi e vorba despre o speculatie.
MJ nu e Madonna, nu e Tina Turner, nu e nici macar Jim Morrison. si toti fac sau au facut parte din aceeasi lume a spectacolului. Probabil ca era televiziunii i-a intetit lui MJ dorinta de imagine. Dar restul e caracter – individual – manifestat in anumite circumstante. I-am revazut concertul din 1992 de la Bucuresti. Da, America ne-a invatat ca putem ramane copii contra unor sume de bani (si Iliescu si-a dat un pic seama de asta). E o afacere excelenta. Dar nu e singura. Oricum, dintr-o astfel de afacere MJ putea iesi castigator, la fel ca Madonna, sau disparea, ca atatia altii (Led Zeppelin, de pilda). El insa a murit. Vara, ca sa nu ne intre inspiratia in somaj.
