In primul semestru al anului 2006, fenomenul infractional din judetul Vaslui a cunoscut o diminuare evidenta in comparatie cu aceeasi perioada a anului 2005. Talhariile au scazut, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, de la 40 la 25. „Analizand evolutia talhariilor in acest an, nu se poate afirma ca faptele comise in mediul rural au fost concentrate intr-o anumita zona, care sa fie caracterizata de un potential criminogen mai ridicat, ci acestea au fost dispersate la nivelul judetului Vaslui. Daca anul trecut, comunele Zorleni, Vinderei, Osesti se distingeau printr-un numar mare de talharii, situatia operativa a primei perioade a acestui an nu releva acest lucru. In ceea ce priveste mediul urban, in municipiul Barlad se mentine un numar ridicat de talharii, comparativ cu celelalte municipii si orase ale judetului”, a spus subinspectoarea Mihaela Straub, purtatorul de cuvant al IPJ Vaslui. In privinta modului de operare, situatia se mentine aceeasi ca si anul trecut. In mediul urban, ziua, modul de operare preferat al autorilor este smulgerea, in aceste cazuri violenta fiind de mica intensitate si utilizata doar cu scopul deposedarii victimei de obiectul vizat, aflat de obicei la vedere. Noaptea, intensitatea violentei creste, victima fiind doborata fara ca autorul sa stie ce obiecte va gasi asupra acesteia. In cazul faptelor comise in mediul rural, acestea sunt insotite de violenta ridicata in majoritatea cazurilor, indiferent daca sunt comise ziua sau noaptea.