În lumina orbitoare a reflectoarelor, Katherine Heigl a fost invitată pe scenă pentru a i se înmâna trofeul „Starul feminin al anului 2010”, pentru rolurile sale din filmele „27 Dresses” şi „The Ugly Truth”.
Frumoasă actriţă, acum brunetă, blondă in serialul „Anatomia lui Grey”, a trebuit să facă faţă unei situaţii stânjenitoare, după ce i s-a rupt o bretea fiind în pericol de a rămâne dezgolită, chiar în mijlocul discursului de acceptare a premiului. Ca atare, a început să se fâstâcească, în ajutor venindu-i Billy Bush, gazda galei, care i-a ţinut rebela bucată de rochie, pentru ca actriţa să-şi termine cuvântarea.
Celelalte staruri feminine premiate au fost Vanessa Hudgens şi Amanda Seyfried, care nu au întâmpinat niciun fel de probleme vestimentare.