11.9 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialMoldova: Aderarea la UE contra unirii cu România

Moldova: Aderarea la UE contra unirii cu România

Într-o întrevedere cu omologul său moldovean Iurie Leancă, Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, s-a oferit să distrugă ultimele depozite de muniţie din Transnistria. La schimb, Moscova cere un statut special pentru Transnistria într-o Moldovă neutră şi o perspectivă vagă de aderare la UE.

Dezafectarea celor trei depozite de muniţie din Transnistria ar face inutilă prezenţa celor aproximativ 1.200 de soldaţi ruşi care „monitorizează‘‘ depozitele şi funcţionează ca trupe de menţinere a păcii şi ar reprezenta o retragere „de facto‘‘ a trupelor ruseşti de pe teritoriul modovean. În acest context, Lavrov s-a arătat dispus să accepte şi o înlocuire a actualei misiuni militare de menţinere a păcii cu una civilă.

La schimb, ministrul a cerut respectarea principiului „consecutivităţii‘‘, care presupune negocieri prealabile de pe poziţii de egalitate pentru rezolvarea conflictului, după cum cere Tiraspolul. De altfel, ieri liderul transnistrean Igor Smirnov a declarat agresiv că refuză să cedeze depozitele de armament care ar fi „proprietate transnistreană‘‘ şi că nu va accepta decât o misiune rusească de menţinere a păcii.

Potrivit lui Lavrov, „există anumite etape destul de clare, acţiuni recunoscute de toată lumea cum ar fi negocieri. În acest context, nu există piedici în soluţionarea problemelor ce ţin de consolidarea păcii şi evacuarea muniţiilor de pe teritoriul transnistrean, un teritoriu care să aibă statut special”.

Declaraţia lui Lavrov este o schimbare de poziţie numai în măsura în care Moscova pare dispusă să renunţe la prezenţa militară permanentă pe teritoriul moldovean şi care a fost respinsă în discuţiile cu Uniunea Europeană. În schimb, „statutul special‘‘ al Transnistriei şi „egalitatea‘‘ dintre Chişinău şi Tiraspol rămân în continuare condiţiile puse de ruşi care până acum au fost respinse de Moldova.

Ca şi până acum, Moscova aruncă mingea în curtea Chişinăului, dar de data aceasta oferta pare să fie mai generoasă. Lavrov a vorbit despre o reunificare a Moldovei într-un stat neutru şi „într-o nouă arhitectură de securitate europeană‘‘, ceea ce poate reprezenta un indiciu că Rusia ar putea accepta o Moldovă federală şi neutră ca membră a UE. Oferta lui Lavrov vine la două săptămâni după ce a anunţat un grup de diplomaţi europeni că doreşte reluarea negicierilor de pace în format 5+2 în luna iunie. Anunţul de marţi seara fost salutat de un diplomat european de rang înalt citat de EuObserver drept „depăşire a unui obstacol major‘‘. Pe de altă parte, premierul polonez, Donald Tusk, a promis să ofere Moldovei sprijin pentru aderarea la UE, imposibilă câtă vreme conflictul nu este rezolvat.

Câştigul ruşilor ar putea fi dublu: ei speră ca prin formarea unei confederaţii moldo-transnistrene să blocheze o eventuală unire a Modovei cu România. Dacă acest lucru ar înseamna „să piardă‘‘ Moldova în favoarea UE, ar rămâne totuşi cu un cap de pod însemnat „în noua arhitectură de securitate‘‘.

Depozitele de la Colbasna

Rusia menţine 19.000 tone de armament în trei depozite la Colbasna în Transnistria, păzite de soldaţi ruşi.

Retragerea lui necesită, potrivit experţilor ruşi, 35 de garnituri de tren.

Până în 2003, Rusia retrăsese dublul acestei cantităţi de armament din Transnistria, dar procesul a fost oprit când Chişinăul a refuzat să accepte „memorandumul Kozak‘‘ de federalizare a Moldovei. Acum moldovenilor li se oferă acelaşi lucru dar sub umbrela UE.

Cele mai citite

România la un pas de Visa Waiver: Ambasadorul Muraru anunță îndeplinirea ultimei condiții

În prima parte a anului viitor, românii vor putea călători în SUA, fără vize, transmite Ambasada României în SUA Ambasada României în SUA a anunțat...

Concurența dintre hoteluri și Airbnb: Costuri ridicate și reglementări stricte versus acces facil și taxe minime

Deschiderea unui hotel implică nu doar o investiție financiară semnificativă, ci și obținerea a nu mai puțin de 14 avize și certificate necesare pentru...

Noua conducere a Băncii Naţionale a României a fost votată de Parlament. Ce salarii primesc

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat, marţi seara, noua conducere a Băncii Naţionale a României. Mugur Isărescu a primit un nou...
Ultima oră
Pe aceeași temă