24.1 C
București
miercuri, 25 septembrie 2024
AcasăSpecialMoartea unor copii, pedepsita cu masuri disciplinare

Moartea unor copii, pedepsita cu masuri disciplinare

» Numarul reclamatiilor de malpraxis depuse la Colegiul Medicilor Galati s-a triplat
in ultima vreme.

» In statisticile recente, cazurile cele mai grave sunt cele in care pacienti minori au decedat sau au fost salvati din coma.

» Desi cazurile sunt tragice, medicii sunt sanctionati numai pe linie disciplinara, fara sa raspunda penal.

Reclamatiile de malpraxis din unitatile spitalicesti galatene s-au triplat in ultima perioada. Fracturi de femur tratate ca intoleranta la vaccin, medicamentatie schimbata care a dus pacientul minor in pragul decesului si chiar moartea unui copil de 5 ani, operat de o banala apendicita – toate acestea sunt tabloul sumbru al unui act medical rudimentar, din care scapi cu viata numai daca ai noroc. Plangerile si plansetele parintilor nu sunt auzite insa decat de presa. In toate cazurile mentionate mai sus medicii au iesit basma curata, iar procurorii au hotarat, atunci cand dosarele grave au ajuns la ei, ca nu este necesara inceperea urmaririi penale. Pe de alta parte, Colegiul Medicilor din Galati spune ca majoritatea reclamatiilor au ca obiect timpul mare de asteptare al pacientilor, incercand parca sa ascunda cazurile tragice in spatele banalelor cozi de la usile cabinetelor.  

Cresterea fara precedent a acuzatiilor de malpraxis s-a produs dupa ce au fost amplu mediatizate cazul de la Slatina si cazul de la Maternitatea Spitalului Clinic de Urgenta din Galati, unde mai multi medici au fost sanctionati disciplinar dupa ce un nou-nascut a suferit o fractura de femur, iar inflamatia a fost explicata ca o simpla intoleranta la un vaccin. Un alt caz grav s-a produs zilele trecute, cand o fetita de 10 ani a intrat in coma, dupa ce medicul i-a schimbat tratamentul. Micuta Laura Paraschiv sufera de epilepsie si dupa ce, in urma cu cateva saptamani, medicul i-a schimbat tratamentul si a recomandat administrarea unor doze mai mari, parintii au sesizat ca Laura manifesta stari de somnolenta: "Am fost anuntati de la scoala ca fetita a adormit in timpul orelor. Am mers la scoala si am adus-o acasa, unde a continuat sa doarma.

 

Pentru ca fetita nu se trezea, ne-am speriat si am mers la spital", spune Ana Paraschiv, mama fetitei. Dupa cateva zile in care Laura s-a aflat in coma medicamentoasa de gradul 1, medicii de la Spitalul Clinic de Pediatrie "Sf Ioan" din Galati au reusit eliminarea medicamentului din organism si fata si-a revenit. "A stat in spital trei zile. In timp ce copilul era in coma, i-am telefonat doctoritei Carmen schiopu si am rugat-o sa vina la spital, dar nu a facut lucrul acesta. O consider vinovata pe doctorita pentru ca i-a prescris copilului meu aceste medicamente si ar trebui sa isi asume raspunderea. Am depus o plangere la Colegiul Medicilor si urmeaza sa reclamam si la Parchet", a declarat Ana Paraschiv. Medicii sustin insa ca ingrijorarea mamei nu e justificata: "Copilul a fost adus cu o coma superficiala si i s-a administrat o perfuzie pentru a o ajuta sa elimine medicamentul. Mama ne-a spus initial ca fetei ii fusese administrata o doza prea mare de medicament.

Totusi, acest lucru nu s-a confirmat. Medicamentul poate insa sa provoace reactii adverse si tulburari metabolice", sustine dr. Florin Iordache, directorul medical al Spitalului de Pediatrie.
Presedintele Colegiului Medicilor Galati, dr. Dumitru Cristea, confirma ancheta efectuata in acest caz.

Sanctiuni disciplinare
In cazul nou-nascutului care a suferit o fractura de femur in timpul nasterii, in urma anchetei Ministerului Sanatatii au fost dispuse sanctiuni disciplinare impotriva sefilor sectiilor de obstetrica-ginecologie si neonatologie, obstetricianului si neonatologului. Parintii micutului nu sunt multumiti de aceste masuri: "Asta nu inseamna ca suporta vreo consecinta, ca nu mai sunt lasati sa profeseze. Asta inseamna ca isi vor vedea de treburile lor in continuare", a declarat Robert Dragomir, tatal micutului.

NUP de la Parchet
Alte doua cazuri de malpraxis, in care doi minori au decedat, au fost solutionate cu NUP de procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Galati. Valentina Ieremia, o fetita de 5 ani din comuna Cudalbi, a murit pe masa de operatie pe data de 31 martie 2007, in timp ce era operata de o banala apendicita.
Acuzatiile l-au vizat pe anestezistul Pantelie Nicolcescu, care i-ar fi administrat o supradoza de anestezic. Acelasi anestezist a fost acuzat tot de administrarea unei doze gresite si de parintii lui  Mihnea Nicolau, un baietel care murise pe masa de operatie. Tot la Spitalul Clinic de Pediatrie Galati.

Asalt la Colegiul Medicilor
Activitatea Colegiului Medicilor Galati este blocata de avalasa de reclamatii depuse in ultimele saptamani.
"Sunt de trei ori mai multe plangeri. Numarul acestor reclamatii a inceput sa creasca in ritm alert dupa mediatizarea cazurilor de la Slatina si din restul tarii si a ajuns la un nivel ingrijorator de mare. Nu este insa vorba de plangeri foarte justificate. Marea majoritate nu reclama fapte grave, cum ar fi lipsa de tratamente sau greseli in acordarea acestora, ci fapte de genul unor asteptari de cateva zeci de minute la usa cabinetului medical. Cele mai multe sunt depuse impotriva unor medici din ambulatoriul spitalelor. Dar oamenii poate nu stiu ca acum in Galati in ambulatoriul Spitalului de Urgenta nu mai avem medici strict pentru policlinica, ci toata activitatea o fac medicii din spital, care nici ei nu sunt destui nici macar pentru spital", spune dr. Dumitru Cristea, presedintele Colegiului Medicilor Galati.

Cele mai citite

CFR Cluj a câștigat procesul împotriva lui Roger la TAS!

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis în favoarea clubului CFR Cluj în procesul cu fostul său jucător, Roger Junio Rodrigues. CFR Cluj a câștigat...

Salariile din România au crescut cu 7,5% în 2024, conform unui studiu

Salariile angajaților din România au înregistrat o creștere medie de 7,5% în 2024 comparativ cu anul precedent, potrivit studiului salarial realizat de Mercer Marsh...

România urcă pe locul 12 în clasamentul celor mai îmbătrânite națiuni, conform datelor ONU

România a devenit a 12-a cea mai îmbătrânită țară din lume în 2024, urcând o poziție față de 2019, când se afla pe locul...
Ultima oră
Pe aceeași temă