12.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialMinistrul rus de Finanţe: "Ne aşteptăm la probleme bugetare majore în 2016...

Ministrul rus de Finanţe: „Ne aşteptăm la probleme bugetare majore în 2016 şi 2017”

Ministerul de Finanţe al Rusiei, Anton Siluanov, a anunţat, vineri, că se aşteaptă la dificultăţi bugetare serioase în 2016-2017, în contextul încetinirii economice, anunţă RIA Novosti. 

„Ne aşteptăm la probleme majore în 2016 şi 2017. Acum este momentul să luăm decizii în privinţa reducerii cheltuelilor cu angajamentele asumate în trecut, astfel încât să ajungem la un buget echilibrat pe termen mediu şi lung”, a declarat Anton Siluanov.

Angajamentele privind cheltuielile sociale vor fi onorate, însă creşterile de salarii ar trebui însoţite şi de o îmbunătăţire a eficienţei, a spus ministrul. Siluanov a semnalat cheltuielile pentru apărare şi transferurile la Fondul de Pensii, cu un deficit semnificativ, ca fiind cele mai puternice presiuni asupra bugetului.

Citeşte şi: SUA: Diplomaţii ruşi, acuzaţi de fraudarea sistemului asigurărilor pe caz de boală

Oficialii de la Moscova prevăd o creştere economică de 1,4% în acest an, cea mai mică rată din 2009 când a început recesiunea.

Preşedintele Vladimir Putin a semnat în mai, anul trecut, după preluarea unui nou mandat de preşedinte, mai multe decrete autorizând cheltuieli sociale. În total, 2.100 de miliarde de ruble (63,7 miliarde de dolari) sunt alocate de la buget în perioada 2014-2016 pentru respectarea decretelor respective, a spus ministrul.

Cele mai citite

Aproximativ 600 de angajați de la Dacia s-au înscris pe listele de concedieri voluntare. Câți oameni vor pleca acasă

Aproximativ 600 de angajați de la fabrica de autovehicule Dacia de la Mioveni s-au înscris pe listele de concedieri voluntare. Dacia Mioveni a demarat, de la 1...

Armata libaneză își repoziționează trupele în sudul țării

Armata libaneză îşi repoziţionează trupele în sudul ţării, a declarat pentru AFP un responsabil militar libanez, într-un moment în care Israelul a stabilit o...

Septembrie, a treia cea mai slabă lună din 2024 pe segmentul de acțiuni, cu tranzacții de 1,2 miliarde lei

Bursa de Valori București a încheiat luna septembrie cu una dintre cele mai slabe performanțe ale anului, tranzacțiile pe segmentul de acțiuni totalizând 1,2...
Ultima oră
Pe aceeași temă