22.1 C
București
sâmbătă, 29 iunie 2024
AcasăSpecialMinisterul Sănătăţii: Cererea de reexaminare a legii privind reforma în domeniul sănătății...

Ministerul Sănătăţii: Cererea de reexaminare a legii privind reforma în domeniul sănătății poate afecta programele naționale

Ministerul Sănătăţii susține că cererea președintelui Traian Băsescu de reexaminare a Legii privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative poate duce la disfuncţionalităţi în derularea programelor naţionale de sănătate.

 “În această situaţie se află programul de imunizare, cel de transplant, programul de depistare precoce a cancerului de col uterin, programul mamă şi copil, precum şi programul de combatere a tuberculozei. Conform OUG nr 2/2014, aceste programe care până în prezent erau derulate şi monitorizate de către Ministerul Sănătăţii vor fi preluate începând cu 1 august 2014 de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate care nu are structura administrativă şi nici timpul necesar pentru a pune la punct mecanismul de derulare”, a declarat Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii.

În acest context, ministrul Sănătăţii a cerut convocarea unui grup de lucru format din reprezentanţi MS şi CNAS pentru gestionarea situaţiei create, astfel încât pacienţii beneficiari ai programelor naţionale de sănătate să nu fie afectaţi.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat luni cererea de reexaminare a Legii privind aprobarea OUG 2/2014, arătând că, prin eliminarea medicilor din categoria funcționarilor public, aceștia obțin un statut juridic distinct, privilegiat, sub aspectul răspunderii penale.

”Prin modificările operate de Articolul I pct. 38 al legii transmisă spre promulgare, medicilor li se diminuează răspunderea penală pentru toate infracţiunile la care subiectul activ este un funcţionar public, în sensul legii penale. Dacă asemenea fapte nu ar fi descurajate prin mijloacele dreptului penal, valorile fundamentale, ocrotite de Codul Penal, valori de rang constituţional, precum statul de drept, democraţia, respectarea Constituţiei şi a legilor, care sunt consacrate, prin Articolul 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală, printre valorile supreme, ar fi încălcate”, este unul dintre motivele evocate de Traian Băsescu în cererea de reexaminare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă