17.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialMinisterul Mediului, protectorul latifundiarilor din lunca Dunării

Ministerul Mediului, protectorul latifundiarilor din lunca Dunării

Renaturarea Luncii Dunării pentru prevenirea inundaţiilor nu va mai avea loc din „raţiuni economice”, Ministerul Mediului hotărând că 85% din suprafeţele desecate fiind păstrate în folosinţă agricolă.

Prezent la Galaţi, la o întâlnire cu specialiştii din domeniu şi cu autorităţile din Galaţi, Brăila şi Tulcea, directorul Autorităţii Naţionale pentru Inundaţii şi Managementul Apelor din Ministerul Mediului, Dan Cârlan, a anunţat că „din raţiuni economice” 85% din suprafeţele desecate vor rămâne în folosinţă agricolă, pe 40-42% din aceste suprafeţe fiind amenajate poldere, care să poată fi inundate atunci când nivelul crescut al Dunării devine ameninţător: „Studiul pe care l-au realizat specialiştii noştri ne arată că din toate incintele care au fost îndiguite pentru folosinţă agricolă, 15% pot fi redate definitiv Dunării prin renaturare fără a produce efecte în plan economic. Ceea ce rămâne, cam 42% din suprafeţe pot fi utilizate ca poldere, pentru stocare tem­porară, iar alte 40-43% sunt supra­feţe de care, din raţiuni economice, nu e cazul să ne atingem”, a declarat Cârlan.

În timpul crizei inundaţiilor din iulie, strategia era cu totul alta. Se vorbea despre Programul „Redimensionarea ecologică şi economică a incintelor amendajate din Lunca şi Delta Dunării”, demarat după inundaţiile din 2006 şi elaborat de Institutul Naţional de Cercetări Delta Dunării Tulcea. Proiectul, care a costat peste 40 miliarde de lei vechi, vizează refacerea ecosistemelor din Lunca Inferioară a Dunării pe o suprafaţă de 530.000 ha de teren, care acum sunt îndiguite de peste 1.200 km de diguri. Acum, s-a ales praful de acest program.

Cei mai importanţi latifundiari din Lunca Dunării  sunt Culiţă Tărâţă (56.559 ha) şi Doru Ioan Tărăcilă (30.000 ha), Triţă Făniţă (14.000 ha, prin interpuşi) şi Ioan Nicolae (10.000 ha).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă