Mii de militanţi pacifişti şi antinucleari au manifestat sâmbătă în mai multe oraşe din Germania, în cadrul tradiţionalelor ‘Marşuri de Paşti’, aflate anul acesta sub semnul catastrofei de la Fukushima şi al intervenţiei NATO în Libia, relatează AFP, citat de Agerpres.
La Berlin, s-au adunat 3.000 – 4.000 de persoane, potrivit organizatorilor, faţă de 2.200 anul trecut.
Un număr de patruzeci de manifestaţii erau prevăzute sâmbătă. Organizatorii au afirmat că la Hamburg erau 1.200 de manifestanţi, iar la Munchen, 900.
Manifestanţii au cerut renunţarea la folosirea energiei nucleare, după accidentul de la Fukushima, şi au protestat împotriva intervenţiei militare occidentale în Libia.
În următoarele două zile sunt prevăzute şi alte evenimente.
Luni, vor avea loc manifestaţii importante la Dortmund (vest), Frankfurt (vest) sau Nurnberg (sud), dar organizatorii aşteaptă acţiuni ale protestatarilor şi la unele centrale nucleare germane, deoarece la 26 aprilie se împlinesc 25 de ani de la catastrofa de la Cernobâl.
Este a 51-a ediţie a Marşurilor de Paşti, care au cunoscut o mare popularitate în timpul Războiului Rece, când aproximativ 300.000 de persoane manifestau în fiecare an în Germania împotriva folosirii armelor nucleare