Muzeul Naţional Cotroceni găzduieşte în spaţiile medievale expoziţia Mihai Ţopescu – sticlă. Designer de sticlă şi artist decorator, Mihai Ţopescu are lucrări în Muzeul Sticlei şi Ceramicii din Bucureşti, Muzeul de Artă Târgu Jiu, Muzeul Sticlei din Praga, în Danemarca, Cehia, Germania, precum şi în colecţii particulare din România, Europa, America şi Asia. Critica de specialitate defineşte arta lui Mihai Ţopescu ca „fiind o pendulare constantă între creştinism şi spiritul laic. Originalitatea lucrărilor sale rezidă din combinarea extraordinară a substanţei simbolice cu cea seculară, ambele fiind formulate într-o dimensiune culturală bine ancorată în realitate”.
La rândul său, artistul declară: „m-am născut pe acelaşi tărâm şi sub acelaşi semn stelar cu marele Constantin Brâncuşi, doar că la 80 de ani diferenţă. Trăiesc şi creez în spaţiul sacru iniţiat de el în oraşul meu natal, Târgu Jiu. Spiritul său m-a călăuzit ca o lumină în viaţă, însă nu mi-a influenţat arta. Nu pot decât să fiu fericit că Brâncuşi nu a
descoperit sticla ca formă de expresie.”
Cele 60 de lucrări expuse la Muzeul Naţional Cotroceni au fost realizate în perioada deplinei maturităţi artistice
a maestrului şi sunt caracterizate
prin ineditul formelor, culoare şi vitalitate. Ele reprezintă „materia transfigurată” sau „o plâsmuire a gândurilor maestrului”.
Mihai Ţopescu – sticlă
MUZEUL NAŢIONAL COTROCENI
(Bd. Geniului nr. 1, tel. 021.317.31.07). Expoziţia este deschisă până pe 11 ianuarie 2011, de marţi până duminică, între orele 9.30 – 17.30.