1.6 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialMichael Jordan, la 50 de ani. Povestea celui mai bun jucător de...

Michael Jordan, la 50 de ani. Povestea celui mai bun jucător de baschet din toate timpurile

Michael Jordan împlineşte, duminică, 50 de ani, iar la zece ani de la ultimul său meci, liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA) profită încă de moştenirea lăsată de el, se arată într-un material al agenţiei France Presse preluat de mediafax.

„MJ” este considerat cel mai bun jucător din istoria baschetului, datorită performanţelor din teren, concretizate prin şase titluri de campion NBA cu echipa Chicago Bulls şi două medalii olimpice de aur, dar şi pentru că a fost ”piatra de temelie” a NBA-ului modern.

Înaintea lui, jucători legendari au câştigat mai multe titluri (Bill Russell), au marcat mai multe puncte (Kareem Abdul Jabbar) au combinat statistici mai răsunătoare (Oscar Robertson, Wilt Chamberlain), dar niciunul nu a devenit „Greatest of All Time” pentru că niciunul nu a schimbat atît de mult NBA-ul.

Chiar dacă unii consideră că LeBron James l-ar putea detrona cândva, Jordan doarme liniştit. „Este simplu. Nu va exista niciodată un alt Michael Jordan”, asigură Dwyane Wade, coechipier cu James la Miami.

Cariera lui Jordan a coincis cu debutul recunoaşterii internaţionale a NBA, cu prosperitatea NBA şi apariţia de sponsori cheltuitori precum Nike, firmă a cărei marcă de încălţăminte Air Jordan este încă profitabilă, deşi numeroşi cumpărători nu l-au văzut evoluând pe Jordan.

Zeci de imagini sunt fixate în memoria milioanelor de fani: cele 63 de puncte în meciul cu Boston din play-off în 1986, slam-dunk-ul câştigător la concursul All Star Game în 1988, lacrimile după primul titlu NBA, anunţul abrupt al retragerii în 1993 după moartea tatălui său, ultimul titlu în 1998…

Michael Jordan s-a născut în Brooklyn, New York, la 17 februarie 1963, fiind al patrulea din cei cinci copii ai lui Deloris şi James R. Jordan. În septembrie 1989 s-a căsătorit cu Juanita Vanoy, având trei copii, Jeffrey Michael, Marcus James şi Jasmine. Jordan şi Vanoy au divorţat în decembrie 2006, iar Juanita a primit 168 de milioane de dolari în urma partajului. În decembrie 2011,el s-a logodit cu modelul Yvette Prieto.

  În 1993, la prima retragere, Jordan a semnat un contract cu echipa de baseball Chicago White Sox, însă a revenit în baschet în 1995, retrăgându-se din nou în 1999 şi revenind în 2001. În 2003, s-a retras definitiv, iar în prezent este patronul echipei Charlotte Bobcats, un club din NBA.

Mulţi fani încă speră că el va pune în aplicare cuvintele din 2009, când a fost inclus în Hall of Fame: „Într-o zi poate veţi vedea că joc baschet la 50 de ani”.

 

Cele mai citite

Crin Antonescu va fi candidatul comun al Coaliției la prezidențiale

Crin Antonescu va fi susținut de PSD, PNL, UDMR și reprezentanții minorităților la funcția de președinte al României Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de...

Programul de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR-minorități: Audit național, investiții record și reforme fiscale majore

Auditul de eficiență va sta la baza desființării sau comasării unor autorități și instituții Coaliția PSD-PNL-UDMR-minorități propune un program de guvernare ambițios, axat pe auditul...

Inspectorii antifraudă fiscală, amenzi și confiscări de peste 117 milioane de lei în patru luni

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au desfășurat, între septembrie și decembrie 2024, o campanie intensă pentru combaterea evaziunii fiscale. În urma acțiunilor operative...
Ultima oră
Pe aceeași temă