Opel Meriva este un mic monovolum care ţine morţiş să se evidenţieze prin portierele ce se deschid în sens invers, precum şi printr-o modularitate fără egal. E suficient pentru a avea succes în România?
Eadevărat că portierele din spate ale lui Opel Meriva se deschid ca la o limuzină, facilitând accesul, şi tot la fel de adevărat e că acest MPV sparge în sfârşit tiparele unui design tern aruncat pe monovolumele dedicate micilor familii. Însă aceste două atuuri ale lui Meriva nu fac neapărat diferenţa pe o piaţă cum este cea românească, în care părinţii cară cu ei în concediu jumătate de casă într-o maşină cât mai ieftină, iar firmele vor maşini cu blazon, care să facă impresie.
Interior de contorsionist
Opel a pus foarte mult accent pe design în această generaţie, astfel încât avem un bord cu design modern şi un habitaclu peste media clasei. Interiorul e mai spaţios decât pare având în vedere lungimea de 4,28 metri a maşinii, are locuri de stocare excelent dimensionate, iar materialele sunt în general moi şi plăcute la atingere, cel puţin în echiparea Cosmo. Pe de altă parte, portbagajul are doar 400 de litri, iar spaţiul pentru pasagerii din spate rămâne mic în ciuda flexibilităţii banchetei, care poate culisa înainte şi înapoi. Aceasta din urmă se poate însă rabata, oferind astfel un spaţiu de bagaje perfect plan, iar forma maşinii permite încărcarea facilă a obiectelor voluminoase.
Merită menţionată insonorizarea bună, completată de un sistem audio standard decent, precum şi ergonomia bună a comenzilor, totul fiind la îndemână. Meriva vine bine dotată în varianta de echipare Cosmo, iar atmosfera de la bord este luminoasă şi relaxantă, un atu important la o maşină de familie.
Turbo mic, dar cu tupeu
Motoraşul turbo scoate 120 de cai din 1.4 litri (există şi o variantă de 140 CP), fiind capabil de sprinturi de la 0-100 km/h în 11,5 secunde. Totuşi, minusul cilindreei mici este compensat de modul în care se comportă acest motor: urcă repede în ture, iar cuplul maxim de 175 Nm e disponibil integral între 1.750-4.800 rpm, ceea ce e chiar distractiv. Astfel, dacă în oraş vei putea alege oricând între stilul de condus tipic familiştilor sau unul mai nervos, cu motorul turat, nici în afara oraşului nu vei fi dezamăgit, pentru că propulsorul oferă reprize corecte de depăşire, mai bune decât te-ai aştepta. Meriva e ajutată şi de o direcţie agilă, păstrându-şi o trasă relativ neutră în virajele abordate în forţă, dar e penalizată de un tren de rulare care se înclină accentuat, ceea ce va tăia din apetenţa pentru viteză a şoferului. Cu 0,6 secunde mai lentă decât principalii concurenţi, Meriva 1,4 120 CP are un consum mediu de carburant semnificativ mai mic (pe foaia tehnică): 6,1% versus 6,7%, respectiv 6,9% pentru Kia Venga şi Citroen C3 Picasso. Portbagajul său se află şi el între cele două maşini (440 litri la Venga şi 385 litri la C3 Picasso). Meriva a luat 5 stele la testele EuroNCAP, fiind o maşină foarte sigură pentru ocupanţii săi.
Preţul este destul de piperat (de la 14.070 euro cu TVA, modelul testat costând 16.870 euro), dar, raportat la necesităţile unei mici familii sau ale unei firme, Meriva e avantajos datorită flexibilităţii interiorului, formei cubice a spaţiului de bagaje şi a soluţiilor de modularitate specifice. Împreună cu un design simpatic şi o calitate peste medie a interiorului, acestea sunt realele atuuri ale acestei maşini.
Date tehnice Opel Meriva 1.4 120 CP Cosmo
Cilindree: 1.364 cmc
Putere maximă: 120 CP la 4.800-6.000 rpm
Cuplu maxim: 175 Nm la 1750-4.800 rpm
Viteza maximă: 188 km/h
Acceleraţie 0-100km/h: 11.5 sec
Consum urban/extraurban/mixt: 8/5/6.1%
Emisii CO2: 143 g CO2/km, Euro 5
Transmisie: manuala, 5+1
Lungime, lăţime, înălţime: 4.288/1.812/1.615 mm
Ampatament 2644 mm
Portbagaj: 400-1.500 litri
Rezervor: 54 litri
Masa proprie: 1.360 kg
Sarcina utilă: 530 kg
Pneuri: 205/55/R16 jante aliaj
Preţ: 16.870 euro cu TVA